Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Nici prin gând să-mi treacă ce aveau să-mi aducă zilele lui august. Chiar prima zi a lui august...
De ceva timp tot ne puneam în gând să ne vedem. Singurul punct de întâlnire: Diaconești! Dar nicicum nu se legau gândurile cu faptele. Și, cum Dumnezeu nu doarme, nu ia vacanță, ci permanent meșterește să fie toate „bune foarte”, a aranjat și întâlnirea noastră.
Trei oameni de suflet! Trei oameni ca niște stâlpi pe care simți că te poți sprijini. Trei oameni despre care știi că, de azi înainte, mereu vor fi acolo. Spun trei, pentru că, deși pe doamna M.M. o știam de ceva timp, azi am realizat că omul e cu adevărat o taină și mereu descoperi ceva în el.
Am fost mică între ei, dar sufletul mi-a crescut până la cer: au picurat în el o grămadă de bucurie, de o emoție de care mi-a fost dor. Chiar îmi era dor să mă simt așa: mică între oameni Mari!
Ei au plecat între timp, iar eu am rămas aici. Tot cu ceașca de cafea. Cu ceașca de cafea și bucuria lăsată în dar. Și, dacă mă gândesc bine, ei sunt darul Maicii Domnului pentru mine. Azi, prima zi de post, prima zi în care zilele (au)gust după mult timp în care și trupul și sufletul mi-au fost amorțite.
Slavă Ție, Doamne!
Alexandrina