„Vremea este să lucreze Domnul”

Ne vorbește Arhimandritul Petru de la Essex

- În fața fiecărui nou an simțim că ne simțim țintuiți într-un punct al timpului dintre anul care a trecut și cel care vine. Aceasta nu se petrece oare în fiecare clipă a vieții noastre?

Arhim. Petru: Folosul vine de la „acum”, de la ceea ce facem în această clipă și, știind aceasta, vrăjmașul ne abate mintea de la „acum” și încearcă să o întoarcă fie spre trecut, umplându-ne de remușcări și deznădejde, fie spre viitor, umplându-ne de temeri. Chiar ajungem să numim aceste temeri „eshatologie”. Însă adevărata eshatologie constă în a ne strădui zi de zi să aflăm legătura cu Cel de pe urmă Adam, după al Cărui chip a fost zidit cel dintâi Adam. Cel ce va veni iarăși la sfârșit este prototipul celui dintâi Adam. A viețui în prezența Celui de pe urmă Adam, cu cuvântul Său, întru harul Său, nu înseamnă a viețui în neliniște și teamă pentru viitor.

- Cum putem înțelege că timpul este darul bunătății lui Dumnezeu?

Arhim. Petru: Atunci când timpul este adumbrit de harul lui Dumnezeu, omul poate rosti cuvinte paradoxale precum: „la care au ajuns sfârșiturile veacurilor” (I Corinteni 10:11), sau poate spune că devine contemporan cu evenimentele veşnice. Însă spunem în același timp și „Doamne miluiește!”. Amândouă sunt adevărate, pentru că, atâta vreme cât există timp, până și atunci când ne umplem de desfătarea prezenței Sale suntem încă în primejdie. Vă aduceți aminte de acel Sfânt Părinte care a spus, în ultimele zile înainte de a muri, atunci când cineva l-a lăudat: „Ai grijă, încă am timp să stric totul!”.

- Ce înseamnă că timpul devine „kairos” în Biserică?

Arhim. Petru: Kairos înseamnă timpul pe care îl afierosim pentru a sta în prezența lui Dumnezeu, care este un timp pregătitor, iar binecuvântarea acestui kairos este că ne preschimbă starea. Atunci când păcătuim, dacă petrecem timpul în pocăință, el ni se face „vreme în care să lucreze Domnul”, devine o vreme raportată la Dumnezeu. Apostolul spune că „fiecare făptură a lui Dumnezeu se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (cf. I Timotei 4:4-5). Așadar, timpul vieții noastre devine și el kairos atunci când facem din el un prilej de a fi cercetați și adumbriți de harul lui Dumnezeu.

În zilele noastre, mai ales tinerii acordă multă importanță timpului, chiar și prin consumul de narcotice, și cu cât voiesc să-l trăiască mai intens, cu atât mai mult le scapă printre degete. Omul aleargă să vâneze o umbră, însă această umbră care se cheamă „timp” nu poate fi prinsă. Dar, atunci când devine kairos, Prorocul David spune: „Iar eu, întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut” (Psalmul 68:15).

- Timpul Liturghiei este același cu timpul veșniciei?

Arhim. Petru: Timpul liturgic este „veșnicul astăzi”, adică timpul omenesc istoric care este adumbrit de energia dumnezeiască nezidită ce ne călăuzește întru veșnicia Sa. Sfântul Sofronie spune că timpul este relativ ‒ dar nu în sensul lui Einstein, care afirmă că, atunci când masa depășește o anumită viteză, se poate transforma în energie. Din punct de vedere duhovnicesc, aceasta se petrece în sufletele sfinților care, în avântul lor către Dumnezeu, uită lumea; și este ca și cum s-ar desprinde de gravitația lumii acesteia, devenind cu totul lumină, cu totul energie. Atunci când se întorc iarăși în lume, devin o poartă spre cer, iar viața lor oglindește virtuțile lui Dumnezeu, ca că le putem urma și noi pilda, după cum spune Sfântul Petru: „Ca să vestiți în lume virtuțile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (cf. I Petru 2:9).

Nu există nici un „an nou”, după cum spunea Sfântul Porfirie, există doar timpul care a trecut. Însă timpul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește este kairos-ul pe care trebuie să-l preschimbăm în prilej pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să pătrundă în viața noastră.

Fragmente de pe pemptousia.ro