Din grămezile de amintiri, răsare mai puternic acum Viorel.
După ce m-au asaltat deodată toți, atunci când m-am așternut la scris prima dată, acum simt ca s-au așezat la rând, cuminți, așteptându-și fiecare cuvântul.
Acum foarte mulți ani, parcă într-o altă viață, am fost tâmplar mecanic, apoi alți ani CTC-istă. Îmi plăcea grozav să lucrez cu lemnul, utilajele...
Închideți ochii și imaginați-vă cum e să stai lângă o stivă de rășinos proaspăt tăiat. Miroase divin. Proaspăt.
Acolo l-am cunoscut pe Viorel. Mi-a fost coleg. Eram ajutorul lui. Știa meserie. Pe același circular, eu eram ajutorul care prelua piesele proaspăt croite, pe când el alegea lemnul și-l împingea către mine, trecându-l prin pânzele mașinăriei. Eram tineri și energici. Ne mișcam iute, ca să terminăm comanda de piese ce urmau să plece către alte meleaguri. Am tras puternic piesa către mine, pentru că se împotmolise din pricina unui nod îndărătnic. Viorel împingea. Nu ne-am sincronizat. Piesa a ieșit în viteză, depășind pragul nodului, cu Viorel rămas pe pilot automat-împins. Mâna a intrat în pânză, zdrențuindu-i degetul mic. Sângele a țâșnit cu putere.
Viorel stătea nedumerit, fără să simtă nimic. Ce s-a întâmplat?
Eram aproape singuri pe secție, fiind sâmbătă. Ore suplimentare. Aveam doar un hârb de trusă medicală. Simțeam că mă îneacă vinovăția. Priveliștea sângelui și faptul că nu vedeam clar cât e de grav îmi dădeau amețeli. Îmi venea să vărs. Ce-am făcut? De ce-am tras atât de tare? Viorel mă încuraja, spunând că nu-l doare. Apoi am uitat. Nu mai știu ce-a fost. Mi s-a făcut rău.
După mulți ani, ne-am revăzut într-un mod extrem de dureros. Eu infirmieră, împingând căruțul cu micul dejun destinat pacienților, Viorel pacient, internat cu soția lui ca însoțitor. Am înlemnit. M-am fâstâcit, neștiind ce să spun. Uimirea și frica mă invadaseră. Nu păstrasem legătura. N-am fost apropiați, dar am mâncat aceeași pâine grea împreună, mulți ani.
M-am zăpăcit cu totul. Luci a început să plângă. Ce să spun? Plângeam amândouă, iar Viorel se schimbase la față. Perioada ce a urmat m-a copleșit cu totul. Cancer la plămâni. Nu avea aer. Niciun concentrator nu-l ajuta suficient. N-o lăsa pe Luci să plece de lângă el, iar uneori nici să doarmă.
Îi era rușine de mine. Trebuia să-i fac clismă. Eu, fosta lui colegă, să-l dezbrac... A fost greu să-l conving că nu are motive de rușine, că suntem mai presus de asta și că e mai importantă ușurarea.
Îmi amintesc o noapte. Luci era înnebunită de oboseală. Nu dormise de multă vreme. Viorel trăgea de ea, cerșind aer. Personalitatea lui se schimbase. Uneori vorbea urât și-i era ciudă pe Luci. Am trimis-o la culcare și-am rămas eu cu Viorel. Abia intrasem în tura de noapte. Era ca un perpetuum mobile. Sus-jos, se ridica, se culca, se trântea pe dușumea, căutând să găsească o gură de aer. Și apoi iar se ridica. Am așternut pe jos niște pături și m-am înarmat cu răbdare. Noaptea a trecut foarte greu. Luci zăcea răpusă, iar Viorel se agăța de mine în toate felurile posibile. Corpul mă durea îngrozitor, dar răbdam. Trebuia. Mi-era foarte milă și nu știam cum să-l mai ajut. Spre dimineață s-a liniștit. Oare de ce noaptea e mai grea pentru cei grav bolnavi?
Zilele au zburat iute. Îmi amintesc ultimele lui clipe. Abia intrasem în tura de noapte. Luci alerga pe culoar înnebunită, plângând. Nu avea putere să mai rabde ce urma. Știa. Simțea că a venit momentul despărțirii.
M-am dus la el. Am rămas singuri. Zăcea pe dușumeaua rece, unde avea un așternut improvizat. Chipul îi era cenușiu-vânăt. Pieptul trăgea cu putere, încercând zadarnic să mai respire. Își pierduse conștiența. Gura larg deschisă căuta aer. Concentratorul era inutil. M-am așezat pe jos, mângâindu-i capul. Vroiam să știe că nu e singur. Plângeam. Îi strângeam mâna cu putere. Mâna pe care cândva i-am mutilat-o.
A început lupta. O luptă nevăzută pentru mine. Trupul acela tânar încă, slăbit de suferință, avea zvâcniri.
Luci alerga de colo-colo ca un leu, bocind și urlând. Nu putea sta cu el, dar nici fără el. Alerga. Îmi făceam griji pentru ceilalți pacienți. Ei nu trebuiau să știe.
După ce am simțit c-a plecat, am strigat-o. S-a aruncat peste el, urlând.
Copilul lor se pregătea de bacalaureat. Un băiat ca bradul. L-a picat.
Viorel. Maica Domnului să ne miluiască pe toți.
Mihaela
Fotografie de Hayana Fernanda / pexels.com