Vinul care veselește inima omului

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Cu siguranță, cei mai mulți dintre creștinii de astăzi nu au cunoștința propriei lor stări duhovnicești. Suntem „morți în păcatele noastre” (Efeseni 2:5) și nu doar că nu pricepem aceasta, însă avem și simțământul că suntem plini de darurile Duhului Sfânt și împodobiți cu virtuți.

Din păcate, această autosuficiență care ne stăpânește nimicește lucrarea mântuirii. Cum îi poate vorbi Hristos unui om care se îndreptățește pe sine? Astfel, ne asemănăm fariseilor din vremea lui Hristos care nu aveau nevoie de doctor. Cum poate rodi marea harismă a pocăinței și a tânguirii într‑o inimă care nu‑și simte pustiirea? În felul acesta, nu putem vorbi despre viață lăuntrică.

Dimpreună cu simțirea bolii trebuie să existe și osândirea de sine, care este un mare har. Aceasta vădește smerenia lăuntrică, de vreme ce „ocărârea de sine totdeauna locuiește împreună cu smerenia sufletului”, după cuvântul Sfântului Grigorie Palama. Această ocărâre de sine „sfărâmă și strivește și stoarce vinul cel mântuitor, care veselește inima omului, adică pe omul nostru cel dinlăuntru. Iar acest vin este umilința”.

Osândirea de sine și plânsul care o însoțește nimicesc patimile și umplu sufletul de fericita bucurie. „De aceea trebuie să ne osândim şi să ne ocărâm pe noi înşine neîncetat, ca prin micşorarea noastră de bunăvoie să lepădăm de la noi păcatele fără de voie”, după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul.

 Din „Psihoterapia ortodoxă. Calea tămăduirii după Sfinții Părinți”, Editura Sophia 2021