Eram un vin vechi
amorțit într-o sticlă prăfuită
de nimeni gustat
amestecat cu moartea
Săpa, săpa în pecetea mea
amintirea ta
și cu cât mă pătrundea
cu atât coboram mai în adânc
N-o să mă prinzi
niciodată!
Căci și de mă vei prinde,
și de vei sparge
ultimul meu refugiu,
de unde stau și pândesc
cu sete
venirea ta
acolo
în cupajul ăsta vibrant
a două vinuri vechi
prăfuite, uitate,
acolo
Domnul
va fi
de față
și ne va preface.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!