Logo

VIDEO! Sfântul Sofian de la Antim despre „vremurile de acum”

Data Publicării

Un cuvânt extraordinar al Sfântului Sofian de la Antim, despre anii de temniță și despre viața creștină în general ‒ extraordinar nu pentru că ar relata lucruri ieșite din comun, ci tocmai pentru că, prin simplitatea cu care vorbește, nu doar comunică o experiență, ci o și cuminecă, modelându-ne și pe noi la căldura harului ce străbate din cuvintele sale.

Iară și iară, dăm slavă lui Dumnezeu pentru că, în aceste „vremuri din urmă”, avem posibilitatea de a-i vedea pe sfinți pe viu, printre noi, iar dacă nu am avut șansa de a-i cunoaște, îi putem întâlni în icoanele vii surprinse în astfel de filmări.

A.S.


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu