Până nu demult damnat în lumea noastră ortodoxă, încet-încet filmul se strecoară și vine cu propriul limbaj, cu propria poezie, cu propriile întrebări și problematizări, într-un mediu nu doar mai accesibil, ci și mult mai accesat de omul postmodern. Precum spunea unul dintre participanți, dacă un film reușește să te pună față în față cu tine însuți, cu propriile greșeli - și, desigur, să te împingă la pocăință, adică la schimbarea vieții –, atunci înseamnă că și-a atins scopul. Să fie scopul acesta unul pur moral? Nu cumva schimbarea vieții este semnul cel mai pregnant că părăsim moralul și pătrundem - suntem răpiți, mai bine-zis - în ontologic?
Felicitări organizatorilor, felicitări participanților și slavă lui Dumnezeu, Care nu contenește să ne uimească!
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!