VIDEO! „Atuncea mortul meu învie”

Asemenea unui doctor iscusit, smeritul nostru Părinte Proclu pune diagnosticul morții duhovnicești din noi: lipsa lacrimilor la rugăciune.

Dar tot asemenea unui doctor bun, nu ne lasă în deznădejde, ci ne dă și leacul mântuirii: „Atuncea, dacă-s mort de viu, trebuie să-mi plâng mortul meu” - adică sufletul meu cel mort, care nu poate plânge. „Și când o plânge, mortul meu învie!”.

Orice cuvințel al acestei scurte filmări este plin de substanță, adevărată hrană și tămăduire, teologie vie: „Și atunci când mortul meu învie, îmi vin mințile acasă” - cu alte cuvinte, mintea (nous) plecată în rătăcire se întoarce acasă, în inimă.

Și cum să stoarcem lacrimi din piatră seacă? Tot Părintele ne ajută: „O, moarte! Mai bine te-aș numi viață! Că tot cugetul la moarte trezește sufletul nostru. Iar dacă s-o trezit, știe ce-are de făcut!”.

Sărutăm dreapta, Părinte! Dă-ne și nouă puțină rouă!

A.S.