Viața filocalică a Sfântului Calinic al Edessei (II)

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

În al doilea rând, Sfântul Calinic a fost influențat mult de mediul bisericesc în care s-a format. După ce a terminat gimnaziul, s-a dus la Teologie, unde a fost printre cei mai buni studenți. Îi plăcea mult să-i citească pe Sfinții Părinți și viețile Sfinților. Îi iubea foarte mult pe Părinții și Sfinții Bisericii. Profesorii au vrut să-l sprijine, să-i ofere o bursă, ca să meargă în străinătate în vederea unei cariere academice, dar el a spus: „Nu. Eu mă voi afierosi Bisericii”. Și s-a întors în eparhia sa, la Mesolonghi.

Ce vreau să spun cu asta? Mediul bisericesc de la Mesolonghi l-a ajutat mult. După ce a terminat armata ‒ trei ani petrecuți în munți, la Grama și Vitsi, în cadrul serviciului religios al armatei ‒, s-a întors la Mesolonghi, unde l-a avut ca duhovnic pe Mitropolitul Ierotei al Etoliei și Akarnaniei, un episcop ales. Din binecuvântata lui casă a pătruns direct într-o altă familie, bisericească, având un Stareț binecuvântat, pe Mitropolitul Ierotei al Akarnaniei.

Acest Mitropolit a plecat de mic, de la vârsta de 10 ani, la Marea Lavră, pentru a se face monah. Acolo a stat mulți ani în ascultare, ca monah, apoi s-a dus să studieze Teologia. Avea, așadar, experiență monahală, știa ce este călugăria. În timpul Războaielor balcanice, fusese preot militar. Am citit undeva o scrisoare pe care el, ca arhimandrit, a trimis-o Sinodului, la cererea Sinodului însuși, în care relata că, în timpul războiului în Arta, în Ioannina, la Kilkis, a fost mereu în linia întâi. La vremea sa, a fost un ierarh înțelept, cu principii sănătoase, care ducea și o viață monahală, avea și formare teologică și, totodată, cuget bisericesc. Lângă el a ucenicit Sfântul Calinic în viața bisericească. A fost un om, spunea Sfântul Calinic, care nu-i pizmuia pe alții.

Acest Mitropolit Ierotei, găsind un tânăr mărinimos, pe Sfântul Calinic, l-a ajutat să crească, încetul cu încetul, predându-i și harisma conducerii unei eparhii. Nu-i deloc ușor să administrezi o eparhie. Poți să fii sfânt, dar să nu știi să conduci. Aceasta este o altă harismă. Una e harisma sfințeniei, și alta, talentul administrativ. De exemplu, dacă pui un ascet faimos din Sfântul Munte să administreze treburile Bisericii, să fie episcop, nu va ști să rezolve problemele care apar. Sfântul Calinic a avut și viață sfântă, și o mare inteligență, și înzestrări administrative, lucru pe care-l datora Starețului său, vrednicul de pomenire Mitropolit Ierotei Paraskevopulos, Mitropolitul Etoliei și Akarnaniei.

Acolo, la Mesolonghi, Sfântul Calinic a fost secretar al Mitropoliei și predicator. Când fratele lui, care era protosinghelul Mitropoliei Etoliei, a fost făcut Mitropolit de Didimotiho, Sfântul Calinic a ajuns protosinghel în locul lui. La Mesolonghi, el s-a ocupat mult de problemele administrative, în special de activitățile misionare, și de predică. A crescut lăuntric și în lucrarea misionară, și în cea ascetică. El avea deja cuget ascetic, la care s-a adăugat acum și experiența misionară și administrativă, ajungând astfel un preot cu lucrare plenară. Întreaga sa viață a locuit într-o cameră mică și a dormit pe un pat pliant, de campanie, pe care, când a ajuns Mitropolit, l-a luat cu el la Edessa și a dormit tot pe el.

Maturitatea duhovnicească

Ca Mitropolit, ce face? Îl vedem pe Sfântul Calinic, atât cât am putut observa din relația personală pe care am avut-o cu el, că-și afla odihna în viețile Sfinților Bisericii. Citea mereu despre sfinți și vorbea despre ei, despre mucenici, despre sihaștri, despre cuvioși. Citea Patericul și povestea felurite istorii din el. Era un cleric nevoitor și, în același timp, deschis, cu o mare dragoste pentru societate. Îl citea cu mult interes și îl iubea pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Îl iubea mult și pe Sfântul Cosma Etolianul, deoarece era din aceeași regiune cu el, și îi știa pe de rost toată învățătura.

Desigur, iubea mult Sfânta Scriptură, din care citea în fiecare zi. Mai presus de toate, îl citea mereu și îl avea la mare cinste pe Sfântul Apostol Pavel, numindu-l „Marele Pavel”; așa îi spunea când vorbea de el. De asemenea, îl iubea foarte mult și pe Sfântul Nicodim Aghioritul.

Așadar, v-am spus până acum din ce-și trăgea seva viața filocalică a Sfântului Calinic: din slujbele Bisericii, din Sfânta Scriptură, din viețile Sfinților, din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, din Pateric, din viața și lucrarea Sfântului Cosma Etolianul și a Sfântului Nicodim Aghioritul.

Când m-am dus în Edessa – după ce am terminat Facultatea, m-a chemat alături de el –, l-am întrebat: „Ce să fac? Cum să mă pregătesc pentru preoție?”. El mi-a dat atunci să citesc „Paza celor cinci simțuri” a Sfântului Nicodim Aghioritul. Prin această carte m-am așezat pe linia tradiției isihaste.

La vârsta de 47 de ani, Sfântul Calinic ajunsese la maturitate duhovnicească. L-a ajutat mediul familial, mediul bisericesc, dar și propria sa râvnă, născută atât din lecturi, cât și din înzestrarea lui administrativă, din darul cuvântului pe care-l avea, remarcându-se prin elocință. Și, fiind și un mare nevoitor, poporul îi sorbea cuvintele.

La vârsta de 47 de ani a fost ales Mitropolit și și-a început slujirea episcopală, pastorală. Acesta este al treilea punct pe care voiam să-l ating. Ajunsese la maturitate ‒ era matur duhovnicește, matur bisericește, matur lăuntric, nevoitor. Așa era când a fost ales episcop.

În perioada cât a fost Mitropolit al Edessei, Pellei și Almopiei ‒ o Mitropolie mare în apropierea Tesalonicului ‒, s-a dăruit pe sine cu totul acestei slujiri. Această perioadă o cunosc foarte bine, pentru că, timp de 15 ani, am locuit în mitropolie împreună cu el, doar noi, după care ni s-a alăturat fratele lui, Mitropolitul de Didimotiho. Prin urmare, i-am cunoscut foarte bine viața personală.

Până acum am scris șapte cărți despre el. Prima, apărută în 1985, se numește „Mărturia unei vieți”. Sfântul a adormit în Domnul în 1984 și imediat, la doar câteva luni, am scris prima carte despre el. A doua a apărut în 1998, „O podoabă a Bisericii”. A treia, în 2015, „Calinic, Mitropolitul Edessei, un chip cuvios” ‒ expresia „un chip cuvios” a folosit-o Patriarhul Ecumenic înainte de canonizarea Sfântului. Mi-a răspuns la una din cărțile scrise de mine astfel: „Într-adevăr, Mitropolitul Calinic a fost un chip cuvios”. Așa se face că am folosit această expresie în titlul cărții. A patra, în 2020, „Sfântul Calinic, Mitropolitul Edessei, Pellei și Almopiei”, am scris-o imediat după canonizarea lui. A cincea, tot în 2020, „Amintiri despre Sfântul Calinic, Mitropolitul Edessei, și documentele canonizării”. A șasea, în 2022, „Calea spre sfințenie”. Cum a ajuns acest om la sfințenie? Tocmai despre asta scriu în carte, despre greutățile și problemele întâmpinate ‒ pentru că n-au fost toate bune și frumoase, dar el le-a întâmpinat bine și frumos. Vă voi spune în continuare ce întâmpinare avea. Așadar, în această carte arăt cum poate ajunge omul la sfințenie. Iar ultima carte, apărută cu câteva zile în urmă, se numește „O pildă de Arhiereu sfânt”, în care am analizat toate enciclicele pe care le-a scris cu diferite prilejuri.

Eu am văzut toată viața lui de Arhiereu care ajunsese la maturitate. Una e să privești pe cineva când e copil de 10-15 ani, și alta, să-l privești când se maturizează și capătă experiență și înțelepciune. Eu l-am cunoscut pe Sfântul la vârsta maturității duhovnicești.

„Moștenirea episcopului nu este tronul, ci crucea”

Nu vă voi spune multe lucruri. Le puteți citi în cărți. Vă voi spune doar câte ceva, din care vă puteți face o părere ce fel de episcop era. Mare diferență este între el și mine sau alți mitropoliți!

Iată un exemplu. Are loc hirotonia sa întru episcop. La hirotonie, omul se bucură, sărbătorește, simte totul ca pe un mare eveniment, se dau mese oficiale, voie bună... Omul se simte ca la nuntă ‒ și așa și este! Este un mare dar să ajungi succesor al Sfinților Apostoli.

Deci are loc hirotonia lui. Iar dacă îi citiți cuvântul de la hirotonie, veți vedea că este patristic. La un moment dat spune: „Oare ce mi se întâmplă? Eu de ce am acceptat să devin episcop, când Sfinții Părinți fugeau de arhierie și se duceau la pustie?”. După care spune următorul lucru, pe care-l consider extrem de important. Se adresează Mitropolitului care l-a hirotonit: „Rugați-vă ca focul Duhului Sfânt să mă curățească și să aprindă înlăuntrul meu văpaia dragostei pentru Mântuitorul și Izbăvitorul Hristos și pentru Sfânta Sa Biserică! Rugați-vă ca să ard asemeni unei făclii pentru slava lui Iisus Hristos celui Răstignit!”. Asemenea cuvinte nu se rostesc cu ușurință! Eu, ca Mitropolit, o știu prea bine. La hirotonie mulțumim unuia și altuia pentru cinstea și bucuria ce ni se face, dar el spune: „Rugați-vă să ard ca o făclie pentru slava lui Hristos!”.

Pe urmă, are loc întronizarea în Edessa. Dacă citiți cuvântul de la întronizare, veți vedea că este un cuvânt patristic, filocalic. O să extrag din el o frază, spre exemplificare, ca să vedeți personalitatea acestui om. Iată ce spune, urcând în tronul arhieresc, în ziua întronizării lui: „Moștenirea episcopului nu este tronul, ci crucea”. Prin urmare, el se urcă pe tron și spune: „Mă urc pe cruce”. Știți ce înseamnă ca un episcop să spună asta în ziua întronizării lui? O zi plină de strălucire, în care toți strigă: „Vrednic este! Axios!”, iar el să spună: „Mă urc pe cruce”... Și ce mai spune în ziua întronizării? „Cuget la ziua aceea în care Arhipăstorul și Domnul va cere de la mine sufletele turmei mele”. Uitați, în acele momente de mare cinstire, el se gândea la a Doua Venire a lui Hristos! Închipuiți-vă o nuntă, iar în timpul ei, mirele și mireasa să se gândească la a Doua Venire a lui Hristos. Pentru că întronizarea este ca o nuntă duhovnicească. Iar el spune așa: „Mă gândesc că Stăpânul Hristos, în acel ceas, îmi va cere din mâini sufletele turmei mele”.

Și ce spune mai departe? „Cuget că mă voi înfățișa tremurând și gol înaintea Divanului lui Hristos, Judecătorul a toată lumea”. Înfricoșător cuvânt! Pe când toți îl lăudau și îl cinsteau, muzică, lume multă și toate celelalte, pe când se striga: „Vrednic este! Vrednic este!”, el se gândea că are să stea gol, tremurând în fața Divanului de Judecată și tronului lui Hristos.

„Îl însoțește marea milă lui Dumnezeu!”

O să vă mai înfățișez încă un cuvânt din testamentul lui. Când a aflat că are tumoră cerebrală și trebuie să meargă la Londra pentru operație, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la spovedit. Primul lucru! S-a dus la un preot cunoscut al lui. El avea duhovnic, dar acum a vrut să-și curățească inima. Apoi, îndată ce am plecat din Edessa spre Anglia, mi-a spus: „Fiul meu, azi am făcut baie”. Vedeți? Și doar era episcop, nu mirean! Apoi și-a făcut testamentul. Nu a putut să-l scrie singur, ci l-a dictat la notar. După ce și-a arătat mulțumirea față de Dumnezeu pentru că l-a înălțat pe cea mai înaltă treaptă a preoției, a încheiat astfel: „Fie ca mila lui Dumnezeu să mă însoțească la ieșirea mea din lumea aceasta deșartă”. Cere, așadar, în testamentul său, ca mila lui Dumnezeu să-l însoțească la ieșirea din lumea aceasta deșartă!

La Sfântul Paisie a mers odată unul din ucenicii săi. Sfântul Paisie îl cunoștea și îl prețuia pe Mitropolitul Calinic, iar ucenicul știa lucrul acesta. Sfântul Paisie spusese odată despre Mitropolitul Calinic: „Nu am mai văzut până acum un Episcop mai sfânt ca el!”. De asemenea, i-a căzut Mitropolitului Calinic la picioare și i le-a sărutat. Deci ucenicul acela i-a spus Sfântului Paisie că Mitropolitul Edessei a scris în testamentul său că se roagă să-l însoțească mila lui Dumnezeu. Sfântul Paisie a zis atunci: „Îl însoțește marea milă lui Dumnezeu!”. A zis acest lucru pentru că-i știa viața.

V-am prezentat, așadar, aceste cuvinte ale Sfântului, ca să vedeți cum și-a început și cum și-a sfârșit lucrarea. Filozofia și psihologia existențialistă, dar în special filozofia, vorbesc despre „momentele-limită” din viața omului. Există momente în viața noastră în care se arată cum suntem cu adevărat. De exemplu, atunci când suntem lăudați de oameni, din felul cum reacționăm se vădește calitatea vieții noastre. Sau când ne îmbolnăvim și ni se spune: „Aveți o boală gravă”, atunci se vede adevărata dimensiune lăuntrică a vieții noastre. La fel, atunci când în viața noastră are loc un eveniment important, se vădește calitatea vieții noastre lăuntrice. De aceea am amintit aceste trei cuvinte ale Sfântului din momentele cele mai însemnate ale vieții lui.

Prietenii Sfântului Calinic

Să trec la punctul al patrulea al omiliei, în care voi vorbi despre prietenii lui. Cine au fost prietenii Sfântului Calinic? Toți avem prieteni. În jurul unui Episcop, pentru că are o funcție de conducere, se adună felurite persoane cu felurite interese: politice, economice, personale... Cu care dintre acestea va lega el prietenie? Nu se zice, oare, în popor: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”? Cine au fost, așadar, prietenii Sfântului Calinic?

În primul rând, prietenul lui de suflet, din copilărie și studenție, împreună cu care se înțelesese să se facă preoți, să se afierosească lui Dumnezeu ca preoți necăsătoriți, a fost Mitropolitul Ierotei al Idrei. Acesta a fost un Mitropolit filocalic, cu viață sfântă, cel care a construit măreața biserică a Sfântului Nectarie din Eghina. Au fost prieteni din copilărie. Toate problemele pe care le aveau le rezolvau împreună. Se spovedeau unul la celălalt − așa o prietenie și înrudire duhovnicească aveau!

Al doilea prieten de suflet al lui a fost Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, un preot dăruit pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Nu a primit niciodată să-i fie dată vreo parohie, ci lucra pentru a-și agonisi traiul. Era un filolog remarcabil și făcea munca de corectură la Editura Papadimitriou. Din veniturile obținute astfel își ducea viața și îi ajuta și pe alții. Așadar, al doilea prieten apropiat a fost Părintele Epifanie Theodoropulos. Vorbeau la telefon în fiecare zi, dimineața și seara, pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpinau. Aveau o strânsă legătură și o prietenie de suflet.

Al treilea prieten al Sfântului Calinic a fost Mitropolitul Sebastian al Driinupolei, Pogonianei și Konitsei. Acesta, de altfel, mi-a fost duhovnic în copilărie, la Ioannina, iar datorită plecării mele la Edessa, ei doi au ajuns să se întâlnească. Toate problemele bisericești întâmpinate la Sinod le discuta cu Mitropolitul Sebastian −  un ierarh strălucit, nevoitor și strălucit. A avut, de asemenea, o relație strânsă cu alți doi mitropoliți: Policarp al Kerkirei, de care era foarte legat, și Iacov al Argolidei.

Aceștia au fost cei mai apropiați prieteni ai Sfântului Calinic. De aici se vede calitatea vieții sale. Și, repet: atunci când omul are altfel de dorințe și de căutări, va căuta altfel de prieteni, care să corespundă căutărilor sale. Vedem însă că toți cei pomeniți aici au fost oameni cu dragoste și frică de Dumnezeu, și cu dragoste de Biserică.

(va urma)

Omilie ținută în Biserica Tuturor Sfinților din Kallithea

Atena, 11 ianuarie 2026

Traducere de Mănăstirea Diaconești