.webp)
Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Mulțumesc foarte mult Părintelui Anarghiros pentru frumoasele cuvinte spuse despre mine. Eu consider că nici nu am, nici nu știu multe lucruri, dar dacă am ceva de oferit Bisericii, aceasta este datorită binecuvântării Sfântului Calinic. Dacă scriu cărți, care apoi sunt publicate și traduse în alte limbi, aceasta este semnul și dovada binecuvântării lui. Nu e momentul acum să vorbesc despre asta, însă consider că toate cărțile pe care le-am scris sunt darul lui Dumnezeu și binecuvântarea Sfântului Calinic. Când am scris prima carte, „O noapte în pustia Sfântului Munte”, și i-am dus-o, s-a bucurat foarte mult și mi-a spus: „Fiul meu, să le înmulțești, să faci dintr-una o sută, ba chiar mai multe!”. O asemenea binecuvântare am primit.
Părintele Anarghiros a spus mai devreme că sunt un exemplu de fiu duhovnicesc care are dragoste față de Părintele duhovnicesc. Voi întoarce acest cuvânt și voi spune că eu, cel dintâi, am fost cel care am primit multă dragoste din partea Sfântului Calinic. Pot spune că el, cel dintâi, a fost cel care mi-a arătat foarte multă dragoste și că, dacă sunt ceva în Biserică, i-o datorez lui, mai întâi de toate.
Este o mare binecuvântare faptul că avem, în Biserică, un episcop canonizat. Este o mare binecuvântare faptul că, în ultima vreme, au fost canonizați mulți sfinți − ca Sfântul Paisie, Sfântul Porfirie, Sfântul Efrem Katunakiotul, Sfântul Iosif Isihastul și alții. Dar o și mai mare binecuvântare este că printre ei se numără și episcopi. Este o foarte mare binecuvântare. De ce? Pentru că au vrednicia arhierească. Hristos a predat Arhieria Sfinților Apostoli, iar ei, mai departe, i-au hirotonit pe primii lor fii duhovnicești. În felul acesta se transmite Arhieria din generație în generație.
Este o mare binecuvântare, repet, canonizarea unui sfânt. Dar este o binecuvântare și mai mare ca el să fie Arhiereu al Dumnezeului celui Preaînalt. Cum susțin acest lucru? Episcopii și Arhiereii sunt cei ce poartă răspunderea pentru Bisericile locale. Ei iau parte la Sinoadele Ecumenice și Locale. Iată ce spune un tropar al Sfântului Iacov, fratele Domnului; el a fost fiul lui Iosif de dinainte de logodna lui Iosif cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În troparul Sfântului Iacov, fratele Domnului, se spune: „Ca ucenic al Domnului, ai primit Evanghelia, drepte; ca mucenic, eşti de netăgăduit”. Când cineva Îl mărturisește pe Hristos și pătimește mucenicie pentru El, atunci nu mai este nevoie de canonizare, pentru că, de vreme ce este mucenic, nu are nevoie de alte dovezi ale sfințeniei. Deci, „ca mucenic, ești de netăgăduit. Îndrăzneală ai, ca frate al lui Dumnezeu”, pentru că, în calitate de frate al Domnului, are îndrăzneală la Dumnezeu. De asemenea, are „rugăciune de mijlocire, ca ierarh”. Este de mare valoare mijlocirea unui ierarh către Dumnezeu, faptul că aduce Jertfa cea fără de sânge a Dumnezeieștii Mistagogii.
Acum, în cazul Sfântului Calinic, în particular, este foarte important faptul că este canonizat un ierarh. Este o binecuvântare a lui Dumnezeu faptul că, în ultimii ani – în cazul Bisericii Greciei, cel puțin în ultimii 200 de ani –, a avut loc canonizarea unui ierarh. El este primul ierarh canonizat după atâta vreme! Există mulți episcopi sfinți, dar oficial, doar el a fost înscris în Sinaxarul Bisericii noastre.
Ce înseamnă „filocalie”?
Tema omiliei pe care vreau s-o susțin este „Viața filocalică a Sfântului Calinic”. Am vorbit de multe ori despre Sfântul Calinic și, de fiecare dată când iau cuvântul, doresc să spun ceva nou. De altfel, el a fost un ierarh foarte dăruit, cu multe harisme și, oricât aș vorbi, nu voi putea niciodată să întregesc portretul pe care vreau să i-l fac Părintelui meu duhovnicesc, un sfânt al Bisericii noastre. De aceea, am ales o temă pe care nu am mai tratat-o până acum: „Viața filocalică a Sfântului Calinic”.
Când spunem „viață filocalică”, cuvântul-cheie este „filocalie”. Ce înseamnă? Cuvântul „filocalie” este provine din greaca veche și înseamnă „iubire de frumos”, faptul că îndrăgesc frumosul, că iubesc frumusețea, sublimul.
În tradiția greacă antică, întâlnim acest cuvânt la Tucidide, care consideră că provine de la verbul filokaléo – filokaló, cu sensul de „a iubi frumusețea, frumosul, a se dedica artelor frumoase”. Prin urmare, în Antichitate, filocalia era arta, pictura ș.a., toate artele − de exemplu, sculptura în marmură a unei statui frumoase. Diodor spune că „filocalie” provine de la fileín to kállos, adică „a iubi frumosul, sublimul”. Avva Isihie spune că „filocalie” înseamnă „a iubi curăția” ‒ desigur, nu atât pe cea exterioară, cât pe cea lăuntrică, a inimii. După Platon, „filocalic” este cel care iubește frumosul (to kállos) și binele. După Platon, Dumnezeu a creat sufletul și lumea conform Ideii de Frumos, iar cel care poate atinge starea [originară a] sufletului din Lumea Ideilor este „iubitor de frumos”.
Dar cuvântul „filocalie” a pătruns și în tradiția creștină. Cei care am făcut cercetări și am studiat Teologia, știm că „Filocalia” este o lucrare scrisă de Sfântul Vasile cel Mare împreună cu Sfântul Grigorie Teologul, doi mari Părinți ai Bisericii noastre. Întorcându-se în Cezareea de la studiile făcute în Atena, înlăuntrul lor s-a aprins dorul de a se afierosi lui Dumnezeu, așa că au plecat la pustie, lângă râul Iris. Nu se știe cu precizie locul unde au stat, dar în tot cazul, s-au dus la pustie pentru a se dărui rugăciunii și pentru a putea să-L întâlnească pe Hristos. Pe când se aflau acolo, au cules câteva scrieri ale lui Origen ‒ un mare dascăl al acelor vremi, care a făcut și unele greșeli ‒, au adunat, așadar, câteva din scrierile lui Origen și au selectat din ele cele mai bune pasaje, alcătuind „Filocalia”, o scriere cu 27 de capitole, împărțită în trei părți. Prima parte este o tâlcuire a Sfintelor Scripturi, a doua parte abordează filozofia și credința, iar a treia parte, diverse teme teologice. Observăm în această scriere cât de frumos vorbea Origen despre rugăciune; de aici au preluat acești doi sfinți bazele învățăturii lor despre rugăciune.
După „Filocalia” acestor mari Părinți, mai avem și „Filocalia sfinților niptici”, în cinci volume [în limba greacă], care circulă și în prezent. Ea a fost alcătuită în secolul al XVIII-lea de către doi mari Părinți niptici și isihaști, Sfântul Macarie Notara, fost Episcop al Corintului și, la îndemnul lui, Cuviosul Nicodim Aghioritul. Ei au adunat mai multe texte pe care le-au reunit sub numele de „Filocalia sfinților niptici în care, prin făptuire și prin vedere, mintea se curățește, se luminează și se desăvârșește”. Cine citește scrierile Filocaliei este cuprins de uimire. Ea nu vorbește, ca înțelepții din vechime, despre frumusețea lui Dumnezeu sau despre Lumea Ideilor, ci despre viața lăuntrică a omului creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu. Omul a fost creat frumos; așa era înainte de cădere. Mai departe, Filocalia ne arată cum ajunge omul de la „după chip” la „după asemănare”.
„Cum era Starețul vostru, Sfântul Calinic?”
Cred că toată viața Sfântului Calinic a fost o filocalie: o filocalie în faptă, o filocalie în învățătură. A fost un Părinte filocalic al Bisericii, deoarece a iubit binele, a iubit frumosul, a iubit să teologhisească, să ducă o viață bisericească, în forma ei desăvârșită. A fost un episcop ascet.
Adeseori am fost și încă sunt întrebat – odată chiar la o întâlnire online cu credincioșii din Georgia, din Tbilisi: „Cum era Sfântul vostru Stareț, Sfântul Calinic? Cum slujea el?”. Eu le-am răspuns așa: „Ați văzut vreodată fotografii cu Sfântul Paisie? Închipuiți-vi-l pe Sfântul Paisie ca episcop. Așa cum îl vedeți pe Sfântul Paisie că se mișca, la fel era și Sfântul Calinic: mic la trup, slab, avea maxim 45 kilograme, foarte evlavios și binecinstitor. Gândiți-vă cum ar fi slujit Sfântul Paisie dacă ar fi fost episcop”. Așa era Sfântul Calinic. El chiar ducea o viață filocalică.
Vă voi aduce câteva dovezi din viața Sfântului Calinic, ca să vedeți cum a trăit viața lăuntrică și isihastă a Bisericii.
Mai întâi de toate, a crescut într-o numeroasă familie preoțească. Familia joacă un rol important. Astăzi, familia este mult mai restrânsă − suntem martorii reducerii familiei la cei care locuiesc împreună într-un apartament. Astăzi, familia este „nucleară”: s-a redus la soț, soție și un copil, maxim doi. Avem de-a face și cu un „divorț” sentimental: deși ei locuiesc împreună în aceeași casă, în realitate nu comunică unii cu alții.
Sfântul a trăit într-o familie tradițională, patriarhală și filocalică numeroasă, în care exista și un preot. Tatăl și mama lui au avut opt copii, dintre care unul a plecat la Domnul, iar șapte au trăit. Astfel, în casă erau: cei șapte copii, tatăl, mama – foarte credincioși amândoi –, bunicul și bunica. Vedeți, așadar, că trăiau toți laolaltă sub același acoperiș. Iată ce înseamnă o familie numeroasă, cu mulți copii. Această familie a odrăslit doi mitropoliți, un preot, o preoteasă, un magistrat de rang înalt, ajuns în Curtea Supremă de Justiție din Areopag, iar ceilalți copii, fetele, au fost adevărate nestemate în societate. A fost o familie cu mulți copii, în pofida tuturor greutăților din acea vreme.
În familia aceasta era și un preot – nu tatăl său, ci bunicul. Bunicul a fost un preot foarte evlavios din satul Sitaralona (Thermos, Trihonida). El a vrut să sădească în sufletele copiilor dorul după Dumnezeu și dragostea pentru Biserică. Îi trezea dimineața ca să citească Utrenia, seara îi punea să citească Pavecernița, îi punea să facă metanii... Mai ales bunica, Spiridula.
„Acest episcop este sfânt, pentru că văd pe capul lui un porumbel”
Să vă spun ceva sugestiv, ca să înțelegeți ce fel de familie era. Voind bunicul să se facă preot, trebuia mai întâi să se căsătorească. A pețit-o pe Spiridula, bunica Sfântului Calinic. Spiridula avea pe atunci 16 ani. Ea și-a spus: „Cum o să fac față? Cum o să mă căsătoresc la doar 16 ani? Cum o să ajung o bună preoteasă?”. Și, pentru a fi de acord cu căsătoria, s-a dus la o biserică mai sus de Sitaralona, la Murosklavo, s-a închis acolo peste noapte și s-a rugat, făcând priveghere de una singură, ca s-o lumineze Dumnezeu dacă trebuie să primească să se mărite. Vedeți de unde a pornit această familie? Bunica Spiridula îi învăța și îi iubea pe toți copiii, dar mai ales pe Sfântul Calinic.
Rasa preoțească era, așadar, prezentă în casa lor. Satul se afla mai jos, biserica era undeva mai sus și, din această cauză, cele mai multe slujbe de dimineață le făceau în casă, însoțiți de copii. Sfântul Calinic mi-a arătat degetul lui, că avea pielea mai bătătorită, și mi-a spus că era de la metaniile pe care îi punea bunicul să le facă. În casa lor se postea, erau găzduiți străini și altele... Așa trăia această familie preoțească, ca în pridvorul bisericii.Climatul acestei familii numeroase a fost înrâurit și de duhul Sfântului Munte. În casa lor era o atmosferă aghiorită. Mă veți întreba cum de a fost posibil lucrul acesta. Bunicul lui, preotul, avea o rudă în Sfântul Munte, la Kareia, și câteodată se ducea acolo, aducând acasă, la copiii lui, atmosfera Sfântului Munte. De aceea, toți copiii lui, și mai ales Sfântul Calinic, aveau acest duh aghiorit. Sfântul Calinic o spunea de multe ori: „Eu nu sunt aghiorit, nu am stat niciodată în Sfântul Munte, dar sunt aghiorit în inimă”. Când a ajuns în Athos, Părinții aghioriți s-au minunat de el, pentru că vedeau la el ethosul Sfântului Munte. Ba chiar un monah sârb de la Karulia, Părintele Ștefan, când l-a văzut în Portul Dafni, uitându-se la el – pentru că avea harismă –, a spus: „Acest episcop este sfânt, pentru că văd pe capul lui un porumbel, pe Sfântul Duh. Îl văd pe Sfântul Duh pe capul lui”.
Vă spun toate acestea ca să vă arăt cum a crescut și care a fost viața lui.
Așadar, primii pași au fost făcuți în casa părintească, într-o familie cu mulți copii, cu tată, cu mamă, cu bunic și bunică... Cine mai trăiește astăzi așa, toți laolaltă? Nimeni. Bunicii și bunicele locuiesc separat. Toată această rânduială din vechime juca un rol important în formarea copiilor.
(va urma)
Omilie ținută în Biserica Tuturor Sfinților din Kallithea
Atena, 11 ianuarie 2026
Traducere de Mănăstirea Diaconești