Ca să vă faceți o prima idee despre viața unui profesor de Religie la Bruxelles, iată cum arată trei zile din cotidianul meu:
Pe 24 august a început un nou an. Am trei școli. La prima școală, doar ședinte în prima zi. Primul lucru care mi se întâmplă este că o colegă (de origine marocană) îmi povesteste că citește si e încântată de cartea lui Cioran Despre inconvenientul de a te fi născut; vorbim și despre Metamorfoza lui Kafka. Pe urmă ni se prezintă un filmuleț de publicitate despre una din schimbările din învățământ despre care vorbeam în episodul precedent – schimbări care ne îngreunează munca și nu par să aducă îmbunătățiri pentru elevi (hm!). Pregătim activități de început de an; vineri voi acompania câteva clase la teatru.
În a doua școală încep o parte din ore. La început nu avem încă liste, nici sălile de clasă nu sunt distribuite clar. Cei câțiva elevi care s-au întors deja la școală din prima zi sunt cam buimaci. Unii dintre ei abia vorbesc limba franceză − este o școală care are clase pentru cei abia veniți în Belgia, iar în zilele noastre, când fiecare își construiește propria lui bulă prin internet, limbile se învață mai greu. Fac încercarea îndrăzneață de a pune o clasă de patru elevi să-mi scrie câteva întrebări pe care le au. Doi stau și se uită în gol, copiază de pe tablă: „Întrebări: De ce…?”. Nu reușesc să scot altceva de la ei. O elevă scrie până la urmă ceva în limba ucraineană (am încurajat-o să scrie chiar în limba ei – i-a tradus alt elev, care e român din Ucraina). Cu ajutorul unei prietene, aflu prin WhatsApp ce înseamnă: „Unde se duce sufletul când murim?” (este prima întrebare după un an de când ne cunoaștem). A patra elevă umple foaia cu tot felul de întrebări, între care una pe care am auzit-o rar: „De ce toate religiile sunt vechi și nu există nici una nouă?”.
În a treia școală, elevii sunt deja mai treji; este a doua zi, totuși. Știu și mai bine franceza și da, au și întrebări – pe ei nu îi pun să le scrie. Un elev ar vrea să studiem ce au făcut apostolii după Înviere. Un alt elev, care zicea anul trecut că nu-l interesează nimic din religie, îmi arată poze cu biserici catolice pe care le-a vizitat cu interes în vacanță – pe care le folosesc pentru un început de explicație cerută de altul despre diferențele dintre catolici și ortodocși. Mă trezesc chiar vorbind unei clase despre Evangheliile apocrife și de ce nu au fost incluse în Noul Testament, dar sunt totuși interesante (pentru că întreabă: Dar ce făcea exact Iisus? Cum trăia?). Un elev îmi spune (mai în glumă, mai în serios) că nu este bine să gândești prea mult, trebuie să crezi mai întâi; dacă gândești prea mult, dai în necredință și depresie. Alt elev îmi spune că a văzut filmul despre Sfântul Nectarie, Omul lui Dumnezeu, și i-a plăcut; alții îmi vorbesc despre diverse filme SF interesante. Și eu, care tocmai auzisem că adolescenții nu se mai uită la filme, ci doar la reel-uri și short-uri!
Am deja ceva material de curs!
Câte posibilități și câtă libertate, totuși, în această viață de profesor de Religie minoritară privită condescendent! Îmi vine să închei cu bughi, manbo, rag, dacă stiți la ce fac aluzie.
(va urma)
Alexandra de Moffarts
Fotografie de Alexandre P. Junior / pexels.com