Am mers prin orașul tău
ca și cum ți-aș fi mers pe sub piele
călcându-mi adânc pașii pe pavele
ca dermul tău nicicând să uite
dragostile noastre neșoptite
învelite
nevorbite
învârtite
dezvelite
negăsite
după cireș pitite,
că doar, ce,
ai văzut vreodată
un elefant
la costum și cravată
și cămașă călcată
ascuns într-un cireș?
Eu da!
Înseamnă că s-a ascuns bine...
de tine
că pe mine
nu m-a păcălit,
ci drept în cap m-a pălit
și de atunci,
elegantă și eu
pe tocuri cu talpă de tupeu
mă legăn cu el de mână
în Dragostea noastră nebună
de care știu
doar eu
pe o pânză de păianjen...
Ana Bănică
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!