Adesea
Ți-aduc la lipit ulciorul meu ciuruit.
Tu-l mângâi
și-l umpli cu apă vie,
mi-l dai înapoi
întreg,
să mă-nvie.
Întâi cu sfială,
apoi cu nesaț
sorb apa Ta
până la ultima picătură
și mă preschimb în altă făptură.
În hățiș mă pierd însă atât de ușor;
am iar fărâme și cioburi
în inimă, în glas și-n căușul palmelor...
Ți-aduc, Doamne, încă o dată
ulciorul meu zoburit.
Să-l mângâi, să-l umpli
și să mi-l dai înapoi
întreg
până când rostul suferinței
cu-adevărat o să-l înțeleg.
Georgiana Camalessa
3 Comentarii
S
Silvana B
Ce frumos!
A
Ana Banica
Sublim. Curge prin mine această poezie. O simt în inimă. Mulțumesc! Splendidă și poza!🤍
G
Georgiana
Mulțumesc. :)