Mă bucur foarte tare când văd pe cineva de altă religie că are înclinație și către Ortodoxie. Am întâlnit câteva persoane în viața mea de acest fel. În general musulmani, pentru că locuiesc la malul mării și aici se găsesc multe persoane de etnie turcă...
Prima persoană care m-a marcat nu înclina către Ortodoxie, dar nu pot să nu amintesc de ea, pentru că mi-a vorbit atât de frumos despre Dumnezeu și cât de mult înseamnă credința în El, mai ales atunci când ești într-o situație dificilă, cum eram eu! Persoana care îmi vorbea, Melec, o fată turcoaică de religie musulmană, mi-a întărit credința pe care eu, îngâmfata, credeam că o am. Pe de altă parte, mi-a fost rușine că eu, creștin-ortodoxă fiind, nu am asemenea credință.
A doua persoană de care m-am bucurat și m-am minunat a fost tot o turcoaică, tot musulmană, care mi-a spus că ea merge și se roagă în biserica noastră ortodoxă pentru că geamia, locul de rugăciune al musulmanilor, este mai departe de locuința ei. Și, de asemenea, mi-a mărturisit că ea merge în pelerinaje și se roagă la Sfinții noștri și ca ei îi sunt de ajutor. Așa de tare m-am bucurat când am auzit aceste lucruri, și parcă nu-mi venea să cred ce-mi spune...
Am mai întâlnit și un indian (sau filipinez, nu știu sigur ce origine avea) care venea la biserica unde merg eu de obicei, se punea în genunchi la icoane și se ruga cu atâta trăire, profunzime și bucurie... Doamne, ce bucurie aveam și eu când îl vedeam!
Iar acum, de curând, copilașii mei se jucau cu doi copii de etnie turcă, musulmani, colegi de grădiniță de-ai băiețelului meu celui mare. La un moment dat, un preot ortodox a coborât dintr-o mașină, și unul dintre băiețeii cu care se jucau copiii mei a spus:
- Uite-L pe Dumnezeu!
Tare m-a amuzat și tare mi-a fost drag de el. Apoi și-a unit la mâna stângă două degețele pe care le-a dus la frunte și la umeri, vrând să se închine... M-am topit de bucurie când l-am văzut! I-am arătat eu cum să se închine corect, văzând că asta își dorea să facă, cu speranța că nu voi fi certată de părinții lui. Iar dacă voi fi certată, în apărarea mea va fi faptul că băiețelul și-a dorit să se închine. Altfel nici nu aș fi îndrăznit să-l învăț.
Aceste întâmplări m-au ajutat să-i primesc și mai mult pe cei de altă credință în inima mea și să nu mă mai consider superioară cu ceva față de ei doar pentru că eu sunt creștin-ortodoxă. Dumnezeu ne iubește pe toți și știe El lucrarea Lui cu fiecare dintre noi! Ceea ce ne poate uni cu adevărat este doar iubirea dintre noi. Acest lucru nu înseamnă să nu-ți pui limite atunci când credința ta este în pericol, dar atâta timp cât nu este, putem trăi foarte bine împreună în armonie și iubire!
Iulia Enache