Omul acesta avea și are o calitate.
Întâlnirile cu oamenii din viața noastră ne lasă mereu percepții, senzații, amintiri. Mai ales copiilor și celor tineri, care sunt empatici și memorează totul extrasenzorial. Prezența lui avea un parfum.
În preajma lui te simțeai ca și cum deja erai mântuit. Te făcea să simți concret iubirea, validarea pentru exact ceea ce ești, și anume că ești un buchet de calități și atât. Se oprea din survolat. Nu-ți vedea, nu-ți detecta defectele, în preajma lui nu mai existau, te simțeai iubit și nejudecat.
Majoritatea oamenilor mari fac pe un tânăr sau pe un adolescent să se simtă inconfortabil, între senzația că ești strivit de admirație și cea că ești ultimul om.
La el era invers, îi dădea fiecăruia dreptul și bucuria ca, în minutul în care stătea în fața sa, să fie − nimic altceva decât − primul om. Primul om.
Am fost Primul Om de câteva ori în viața mea datorită lui și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am pregustat întâmpinarea primirii dincolo de moarte cu bucuria că ai fost creat, cu izbânda că ai trecut prin piepteni și porți și ai rămas întreg, că urmează să primești inel de la Tată pe degetul tău.
Când îi treceai pragul, treceai Pragul.
Când a plecat, m-a lăsat să știu că i se dă loc, că i se oferă un fel de loc geometric. Spiritual. Al tuturor punctelor egal depărtate de un punct, de cel al iubirii sale. Asta însemnând egal apropiate.
În Împărăție, aproapele și departele se confundă.
Apropiat de centrul inimii. Atâta loc a primit. Cât a fost bătaia razei iubirii lui. Care e o deflagrație.
Ca o deflagrație de cântec de leagăn ne cuprinde acum! Toată lumea e cuprinsă de îmbrățișarea poetică a acestui Cer. Poeți sunt cei care o consemnează; altfel, toți o simt.
Se smerea în fața ta ca și cum ai fi special, ca și cum l-ai uimi, dar vedea unicitatea aceasta în fiecare. Uneori făcea să se petreacă întâlniri de unicități, ca nu cumva acestea să se transforme latent în singurătăți − și astfel îi datorez câteva din prieteniile mele fabuloase, de-o viață. Pentru că valorile îi leagă pe oameni în comunități, dar, dacă ei nu se văd, nu se întâlnesc, atunci valorile îi separă în bule, în mijlocul unui ocean de neconcordanțe.
Senzația continuă, concret și consistent, când îi citesc cu diverse ocazii e-mailurile din trecut.
Micul text care urmează este unul dintre răspunsurile mele în comunicarea cu el, pe care l-am găsit în inbox. Este legat punctual de studiul unor țesături minunate, din seria Damei cu Licornul, o metaforă plastică medievală unde, îmbrăcate în imagini pentru a nu fi găsite de iconoclaști, se ascunde prezența Fecioarei elegante și pure – Maica Domnului, și a făpturii celei mai curate, nevinovate și, din acest motriv neînțelese, respinse, stranii în mijlocul lumii: Pruncul inorog, cu față de miel, de ieduț sau de mânz cu ochi umani și un unic corn divin în frunte.
Era genul de om care se putea confunda ușor cu un astfel de unicorn.
De asta i-am trimis cu respect textul. Pe atunci credeam că e nemuritor și îmi va supraviețui.
Textul se numește TTTE!, e o bâlbâială care a izbândit să fie strigată a victorie abia acum. Azi s-a făcut un an de când mă pot adresa cu TE.
* * *
Domnule C., trebuie să vă mărturisesc, vă iubesc!!!
Deşi sunt în anul doi de studii doctorale şi m-am încrâncenat toată viaţa în examene, de curând am luat hotărârea de a da admitere anul acesta la RAI. Nu sunt iniţialele unei instituţii, este chiar instituţia. E foarte greu cu subiectele, dar mă rog şi nădăjduiesc că şi de această dată, ca la fiecare examen important pe care l-am susţinut în trecut, îmi va şopti răspunsul chiar Dumnezeu. El e cel care va întreba, desigur, dar sper că tot El va şi răspunde, în lipsa totală a răspunsului meu.
Mai am suplimentar o scânteie de speranţă. El obişnuia să rânduiască totul în aşa fel încât să-mi pice mereu la teste singurul lucru pe care îl ştiam.
Motivele pentru care insist să candidez cât mai repede − lucru pe care îi sfătuiesc şi pe alţii să-l ia în serios − sunt două. Pe de o parte, având în vedere că sunt absolvent de liceu şi universitate de artă, eu trebuie să ajung să văd cea mai frumoasă privelişte a creaţiei, cea mai grandioasă şi de nedescris minune, şi anume FAŢA LUI HRISTOS.
Dacă devii cândva cel mai mare artist, dacă ai absolvit o sută de academii de artă pe o mie de secţiuni şi ai avut burse şi călătorii şi peripeţii într-un milion de ţări de pe Pământ, încât să-ţi fi apropiat şi asimilat întreaga Artă a omenirii, de la primele ei decade şi până astăzi, însă nu ajungi să vezi faţa Lui Hristos, poţi izbucni în plâns şi deznădejde liniştit, zadarnică e truda ta.
Dacă ţi-ai însuşit studiind îndelung ştiinţa, bucuria şi tehnica descoperirii Frumuseţii şi nu vei găsi aievea faţa lui Hristos, nimic nu eşti. Făcutu-s-a învățătura ta pojghiţă trecătoare, şi aurul tău − polei scorojit.
Asemenea, dacă ai iubit partea lui Dumnezeu înţeleasă de umanitate ca frumos şi, tânjind sărac şi alergat, n-ai reuşit să vezi totuşi niciodată vreun muzeu, dar ai primit voie a te desfăta de Faţa lui Hristos, nu e nicio pierdere. De acum încolo primeşti minte îngerească, şi toate ale lumii îţi vor fi date ţie spre cunoaştere şi cutreierare, și îți vor apărea scrise ca-n palmă. Te va purta, evident, Fiul lui Dumnezeu, cu uşurinţă, prin El însuşi pretutindeni. Aţi văzut cât de tare rimează Dumnezeu cu cuvântul „muzeu”? Pentru că El asta constituie. Dumnezeu, Cuvântul-Muzeu.
Apoi, ca să revin, încă un lucru minunat în Rai e acela că poţi sta câtă vreme voieşti, adică tot timpul, cu cei iubiţi ai tăi în braţe (chiar dacă ei se află sau încă nu acolo), pentru că nu te mai grăbeşti să ajungi la serviciu.
Nu mai am deloc răbdare întrucât, tot din acest punct de vedere, voi putea, fără niciun fel de problemă sau blocaj cultural, să vă strig până pe Pământ, unde vă voi vedea plan, decorativ, ţesut exact ca pe un covor din colecția cu Pomul vieții sau de pe renascentistele verduri... Exact așa vă voi vedea de sus: în mijlocul grădinii-în-grădină, pe insula cu borduri de ape negre şi flori-lumină unde, unicorn, veţi fi dezmierdat graţios de către preafrumoasa Doamnă de pe tapiserii. Şi, în loc de „vă iubesc”, cum am început în această infatuată scrisoare de amor, mă voi adresa cu „TE iubesc”! Acesta este cel de-al doilea motiv pentru care dau admitere la Rai.
După multe zile am putut vedea că deja aţi dezbătut academic în cartea dumneavoastră ce nu mă pricepeam eu a vă înfăţişa: „Cuvântul în veşmintele imaginilor”... Extraordinar! Ce arcaş priceput v-a lăsat Dumnezeu pe tapiseria înțelesurilor!
* * *
Au trecut două decade. Costion nu-mi mai poate răspunde la scrisori.
Dar între timp l-a mântuit pe „TE”, l-a inaugurat și autentificat și i-a dat putere să funcționeze în ambele direcții, și dinspre Rai spre Pământ, și dinspre Pământ spre Rai.
„TE” onorează acum acel loc geometric al tuturor punctelor egal apropiate de sălașul pe care l-a primit în Cer. Toată lumea i se adresează acum cu „TTTE”, precum lui Dumnezeu, Cuvântul-muzeu.
Știu că pe mulți oameni care l-au cunoscut i-a luptat și i-a ținut în cumpănă „TTTE” ăsta.
Așadar, „TTTE” este, oficial, de când cu plecarea lui Costion, prima bâlbă mântuită.
Cosmina Dragomir
Pictură de Adriana Brăileanu