Vara trecută mă tot întristam uitându-mă la câte smochine sunt în cei doi pomi din grădină. Dintr-unul am primit o binecuvântare: două smochine, mare bucurie!
Apoi mă gândeam că din celălalt smochin nu sunt șanse să avem fructe coapte, și vorbeam singură: „Ce bine ar fi să crească smochinele măcar cât să le pot face dulceață”, deci nici prea verzi, nici prea coapte. Cred că Sfânta Cuvioasa Elisabeta de la Pasărea a ajutat, pentru că ei m-am tot rugat, de când am văzut filmulețele cu ea.
Astăzi am cules trei smochine, numai bune pentru dulceață, ce mare binecuvântare! Dacă vrea Dumnezeu, este rod. Am mâncat dulceață din trei smochine cu un pic de iaurt.
Uneori pot găsi bucuria în lucrurile mărunte, simple, de zi cu zi... Dumnezeu a pus-o atât de aproape de noi, numai să știm să o vedem.
Domnul și Maica Domnului sa vă bucure și pe voi!
Anastasia
Fotografie de hello aesthe / pexels.com

