(despre poezia domnului Șerban Madgearu)
„Când se termină picăturile de moarte,
Dacă le-am băut cu grijă,
Dacă le-am băut cu nepământească răbdare,
Dacă nu le-am vărsat,
Dacă nu le-am risipit
Și dacă le-am folosit
Ca să creștem dincolo
De cer și dincolo de mare,
Abia atunci acea lumânare,
Pe care am dus-o cu noi,
Va deveni soare.
Și
Din fiecare picătură de moarte
Va țâșni viață.”
(Șerban Madgearu, fragment din poezia Picături de moarte)
Toate morțile și învierile mele zilnice (nu puține), toate transfuziile mele (destule – și la propriu, și la figurat), toate căderile și ridicările, hopurile și-ncercările, pe toate-toate le-am sorbit din versurile domnului Șerban Madgearu.
Citisem în Pridvor câteva poezii cu care rezonasem mult și eram tare curioasă cum arată albumul, căci, neputându-l răsfoi online pe nicăieri, așteptam cu nerăbdare copilărească pachetul cu cărți. Comandasem de mai multe zile câteva exemplare (doar opt, pentru început) și-mi puneam tot felul de întrebări. Oare cum voi percepe poeziile adunate într-o carte, dacă în Pridvor mi-au plăcut atât de mult? Și cum arată, totuși, ilustrațiile doamnei Cosmina Dragomir?
După ce-am scos cu nesaț și uimire (uau, cum arată!!!) un volum – deși eram într-o zi în care, pentru a mă încadra cu promisiunile de om mare, a trebuit să bag ziua-n noapte (sfatul de evitat al Părintelui Ioan Gînscă) – am început, bineînțeles, să citesc aleatoriu din poezii. Fascinant! Parcă eram la transfuzie! Dar asta sunt eu! Și chiar asta simt astăzi, acum! Nu se poate, hai să mai citesc una! Incredibil! Și aici mă regăsesc... Și toate aceste păsări cu aripi, care formează cruci și nesfârșite zboruri, plonjări, rătăciri și regăsiri... De unde încep și unde duc? Totdeauna, acum și pururea... Apoi mi-am lăsat deoparte întrebările și am fost cuminte: am pregătit cina, am terminat tema cu copilul cel mare, am lucrat la promisiunile de om mare, dar între toate, pe furiș, am strecurat câte-un moment de picurat vindec peste dorul de frumos și de veșnicie...
Citesc poezie, dar nu cu nespusă aviditate, cum știu că fac alții. De aceea mi se pare uimitor cum am plonjat efectiv în aceste așa-zise picături de moarte, regăsindu-mi atât de mult trăirile și căutările, frământările recente... Oare de ce? Cred că unul dintre răspunsuri se găsește chiar în poezia care dă titlul volumului: din aceste versuri acompaniate de păsări-cruci efectiv țâșnește viață. Viața, cu literă mare. Sunt minunate aceste reflecții, aceste declarații de dragoste (adresate lui Dumnezeu, dar și oamenilor) această spovedanie sinceră concentrată în atât de puțin cuvinte (nu, nu-s vorbe!).
Unele dintre persoanele la care au ajuns celelalte volume au reacționat la fel ca mine, adică le-au fost, efectiv, oblojite rănile prin versuri. Pe alții, însă – neașteptat lucru! – nu i-au atins. Pesemne nu-i coaptă încă întâlnirea. Cât despre mine, mă transfuzez...
Cu multă smerenie, poetul a spus că muzica e în desene. Este, dar eu am regăsit-o, în aceeași măsură, în cuvinte...
Vă mulțumesc, domnule Șerban și doamnă Cosmina și doamnă Anca și, desigur, domnule Costion, pentru acest dar. Tot ce pot face e să-l dau mai departe... Și mai departe... Și mai departe... Tocmai aștept să ajungă următorul colet cu albume.
Georgiana Camalessa
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!