Toți am fost, cândva, copii

Am brațele pline de jucării și inima plină de iubire. Cearcăne. Dureri de spate. Și mi-e atât de somn… încât nu pot dormi.

Omulețul de lângă mine are aproape jumătate de an. Zilnic mă minunez cǎ el e o viață nouă pe acest pământ. Unicǎ. Irepetabilă în istoria omenirii. A învățat să gângurească și e tare fascinat de asta. Mai nou, îi plac jucăriile. Și joaca. Totul e la el o joacă. Blaga avea dreptate. Înțelepciunea și iubirea lui e jocul. Visează jocul. Trăiește jocul.

Ce bine cǎ toți am fost cândva copii! Privindu-l pe el, îmi amintesc cum și pentru mine joaca era viațǎ, iar viața toată era un simplu joc. Nesfârșit. Nu exista timp. Totul era joacă. La infinit. Zâmbesc mereu cu gândul la o după-amiază de vară, gonind cu pletele în vânt și genunchii juliți, pe vestitul meu Pegas roşu-închis, în drum spre prietenii mei. Mǎ așteptau nerăbdători. Aveau un cadou pentru mine. Îmi făcuseră un ceas: o bucată de lemn pe care au scris mare, cu un pix albastru: 4 FIX. Ei nu știau cât e ora, dar știau cǎ merg la ei la 4 fix. Atunci, pentru mine, toată veșnicia s-a blocat pe o bucatǎ de lemn, la 4 fix.

Redevenim copii atunci când copiii vin în viața noastră. Încet-încet, iubirea și jocul meu e-nțelepciunea, iar inima-mi bate și ea în acord cu jucăriile zornăitoare. Inimă curată zidește întru mine, Doamne, să se poată bucura de toată joaca pe care o visează copilul. Și Duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele, Doamne, să poată trăi, prin joacă, iubirea.

Las mingea să se rostogolească pe parchetul de lemn vechi, și clopoțeii sǎ zornăie; vântul cald de toamnă sǎ fluture la geam perdelele și soarele sǎ proiecteze un spectacol de lumini pe pereții proaspăt văruiți… Casa toată miroase a  copilărie. În inima mea e, din nou, 4 fix.

Silvana Bașa