Cuvântă-mă, Doamne, cu glasu-Ți de sus,
Să pot să fiu astăzi ce-n genere nu-s!
Și, din slova cerească a sfintei tăceri,
Să-nvăț să fiu astăzi ce nu am fost ieri.
Adună-mă, Sfinte, dintre sute de lumi
Printre care aleargă atâția nebuni
Și-agață-mă-n marginea veșnicei mili
Laolaltă cu drepții cei mai umili!
Și umple-mă toată de ceruri și sori
Și crește-mi, din tălpi și din subțiori,
Aripe smerite cu zbor răstignit
Să pot să erup din acest mărginit!
La urmă de tot, după ce m-oi trezi
Din veacul de lut în sfinte tării,
În umbra fecundă a gândului Tău
M-oi da învierii un altul. Tot eu.
Alina Mirică
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!