„Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește!”

Ne vorbește Sfântul Ioan de San Francisco (†2 iulie)

„Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va povăţui, şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalmul 138:7-10).

Ar trebui să păstrăm aceste cuvinte ale psalmistului David în gândurile noastre în zilele acestea, când literalmente întreaga lume se cutremură, și din toate părțile ne vin vești despre tot felul de primejdii și nenorociri. Nici nu apuci bine să pricepi ce se întâmplă într-un loc, că imediat afli de întâmplări și mai cumplite care se petrec în altă parte. Și, mai înainte de a putea să-ți dai seama ce se întâmplă, alte vești dintr-un alt loc te fac să le uiți pe cele dinainte. În zadar se sfătuiesc mai-marii neamurilor pentru a găsi o cale de ieșire din dezastrul ce a cuprins totul. Ei se îmbărbătează unii pe alții, zicând: „«Pace, pace», și pace nu este” (Ieremia 8:11). Și nici nu s-au sfârșit bine nenorocirile, că și încep altele noi în locuri de care până atunci se spunea că sunt sigure și liniștite.

Cei care fug de necazurile dintr-o parte se pomenesc în mijlocul unor necazuri și mai grozave în altă parte. „Veți fi ca un om care fuge din fața leului şi dă peste un urs, şi ca unul care intră în casă şi se reazemă cu mâna de un perete şi îl muşcă şarpele” (Amos 5:19). Sau, cum spune alt proroc: „Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laţ! Zăgazurile cele de sus se vor deschide, şi temeliile pământului se vor clătina” (Isaia 24:18).

Asta vedem că se întâmplă în zilele noastre. Un om își trăiește liniștit viața de zi cu zi, și dintr-odată se trezește în mijlocul războiului, care a izbucnit undeva unde nimeni nu se aștepta. Altul, care scapă de pericolul războiului, se pomenește în mijlocul grozăviilor dezastrelor naturii, ale unui cutremur sau taifun. Mulți își găsesc moartea acolo unde alții au scăpat de ea, în timp ce alții își doresc să-și riște mai bine viața decât să lâncezească în locuri considerate sigure, deoarece se așteaptă ca și asupra acelor locuri să se abată alte nenorociri. Se pare că în vremurile noastre nu mai există loc pe pământ liniștit și neatins de tulburări. Totul s-a complicat peste măsură: politic, economic, social... „În primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi”, spune Apostolul Pavel (II Corinteni 11:26). Și, la toate aceste primejdii din zilele noastre, trebuie să adăugăm și primejdii în văzduh și primejdii din cer, peste măsură de înfricoșătoare.

Dar toate aceste primejdii de care spune Sfântul Pavel au fost îndurate de acest slăvit Apostol ca o mare mângâiere. Știa că suferă pentru Hristos, iar Hristos îl va răsplăti pentru pătimirile sale: „că știu în Cine am crezut, şi sunt încredințat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredințat, până în ziua aceea” (II Timotei 1:12). El știa că Domnul îi va da tăria de care va avea nevoie pentru a îndura necazuri și mai mari, de aceea spune cu îndrăzneală: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni 4:13).

„Atunci tămăduirea ta se va grăbi”

Pentru noi, aceste nenorociri sunt atât de grozave, fiindcă s-au abătut asupra noastră din pricina puținei noastre credințe și din cauză că nu le îndurăm pentru Hristos. Din acest motiv, nu avem nici o nădejde să primim cununi pentru ele. Și ceea ce este și mai rău, și ne face complet neputincioși să le ținem piept, în ciuda strădaniilor noastre, este că nu ne întărim cu puterea lui Hristos. Nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, ci în puterile și mijloacele omenești. Uităm ce spune Sfânta Scriptură: „Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui” (Psalmul 145: 3,5). Și iarăși: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește” (Psalmul 126:1).

Căutăm o altă temelie tare în afara lui Dumnezeu, de aceea primim cele spuse mai înainte de prorocul: „Iată cum va fi păcatul vostru, ca o spărtură într-un zid înalt care dintr-odată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte” (Isaia 30:13). Vai de cel ce se sprijină de zidul acela! Așa cum un zid care se prăbușește îi zdrobește pe cei care se sprijină de el, la fel, când se prăbușesc speranțele deșarte, toți cei care au crezut în ele vor pieri. Nădejdea lor va fi ca un „toiag de trestie” (Iezechiel 29:6). „Când ei te prindeau, tu te sfărâmai în mâinile lor şi tu le sfâşiai toată mâna; iar când ei se sprijineau de tine, tu te rupeai şi le zdruncinai coapsele” (Iezechiel 29:7).

Nu se întâmplă așa cu cei ce caută ajutorul lui Dumnezeu. „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor” (Psalmul 45:2-3). Nimic nu este înfricoşător pentru omul a cărui nădejde este în Dumnezeu. El nu se teme de oamenii care lucrează răul. „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?” (Psalmul 26:1-2). Grozăviile războiului nu-l înspăimântă. „De s-ar rândui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc” (Psalmul 26:5-6). Stă fără grijă în casa sa: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui” (Psalmul 90:1). E gata să străbată mările: „În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe” (Psalmul 76:18). Cu îndrăznire, zboară prin cer spre ținuturi îndepărtate, spunând: „Și acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalmul 138:10). El știe că, dacă Dumnezeu voiește să-ți păzească viața, „cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia” (Psalmul 90:7).

Nici moartea nu-l înspăimântă, fiindcă, pentru cel a cărui viață este Hristos, moartea este câștig (Filipeni 1:21). „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris, «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere». Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8:35-39). „Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (II Corinteni 7:1).

Iată ce spune Domnul: „Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta, slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă!” (Isaia 58:6-9).

Doamne, învață-mă să fac voia Ta și auzi-mă în ziua în care Te voi chema!

Din „Predici și îndrumări duhovnicești”, Editura Sophia, 2016

Traducere de Elena Dulgheru