Ne vorbește Cuviosul Sofian de la Antim
În fiecare dintre noi, de la Botez, este Împărăția lui Dumnezeu sălășluită în inima noastră duhovnicească. Sfântul Apostol Pavel ne întreabă, ca și cum e un lucru pe care ar trebui să-l știm fiecare foarte bine: „Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (I Corinteni 3:16). Adică Duhul Sfânt este în noi. Nu numai El, ci și Sfânta Treime, toată Împărăția lui Dumnezeu este în noi. Marea Liturghie lăuntrică acolo se săvârșește. Liturghia din afară este imitația celei dinlăuntru și a celei dumnezeiești din Ceruri. Așa că Duhul Sfânt din noi Se roagă și ne și îndeamnă la rugăciune.
O, de-am înțelege noi acest strigăt și acest imbold, acest îndemn al Duhului Sfânt din noi! Cât ne cheamă, cât ne îndeamnă, cât ne întărește! Să ne rugăm și să ținem legătura cu Dumnezeul părinților noștri! Așadar, Duhul Sfânt Se roagă în noi și pentru noi „cu suspine negrăite” (Romani 8:26), după cum ne spune Apostolul neamurilor.
Sfântul Siluan a scris o carte care circulă mult în lumea creștină. Când am citit-o, am simțit cum m-am luminat. Se găsește în această carte însăși esența scopului vieții: a trăi în Duhul lui Dumnezeu. Așa cum spune el, dacă trăim această smerenie și această dragoste și această bunătate la care ne îndeamnă Mântuitorul, noi înșine, fiecare dintre noi, suntem mulțumiți, plini de viață, plini de bune doriri, avem râvnă pentru a munci și avem relații personale cu ceilalți oameni întemeiate pe dragoste.
Dacă nu urmăm calea lui Dumnezeu, ne purtăm ca niște dușmani unii față de alții. Sunt în familiile noastre persoane care, de douăzeci sau treizeci de ani, nu-și vorbesc, deși provin din aceeași mamă și din același tată. Sunt persoane care nu s-au spovedit și nu s-au împărtășit de foarte mulți ani. Nu se poate ca în asemenea vase de lut, mânjite de toate păcatele, să rodească smerenia sau fapta cea bună. Trebuie întâi curățit de patimi trupul nostru, acest vas de lut.
Asta suntem noi. Pentru acest lut al nostru facem totul în viață, până și sacrilegii. Facem totul ca să fie bine întreținut acest vas de lut care, într-o bună zi, cedează. Acest aparat extraordinar de bine meșteșugit, alcătuit de Dumnezeu, această mașină unică, mai presus de orice mașină sofisticată din lume, se stinge, se topește și aleargă la ea șobolanii, șerpii și toate jivinele pământului, ca să se hrănească cu ceea ce noi, cu prețul vieții noastre, am adunat și am pus în acest cort de lut, în acest trup omenesc.
De aceea, frați creștini, nu sunt pentru defăimarea trupului omenesc, pentru că acesta poartă întru el harul lui Dumnezeu, poartă Sfânta Treime. Trupul acesta pe care-l purtăm toată viața, pe toate străzile, va învia împreună cu sufletul nostru la Judecata universală, vor avea împreună o viață în veșnicie. Așa încât trupul nu trebuie urgisit; el are nevoie și de asceză, dar trebuie să fie și îngrijit, să fie curat, să fie sănătos.
Așa să străbatem această viață pământească, ținând seama și de trup, și de suflet, însă trupul să fie pe al doilea plan. Când vom muri, trupul va rămâne țărânei; sufletul va avea prioritate, el va fi judecat întâi de Dumnezeu, pentru ca, la sfârșitul istoriei, la Judecata de Apoi, să fie judecat și trupul împreună cu sufletul, primind atunci răspuns și răsplată pentru toată viața noastră și pentru urmările faptelor noastre.
Din „Părintele Sofian ‒ smerenia și dragostea, însemnele credinței ortodoxe”, Editura Doxologia 2022