Ne vorbește Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Rugăciunea trebuie să fie dezinteresată. Toate să se facă tainic, fără interes personal. Adică să nu vă gândiţi că, dacă v-aţi concentrat mintea, harul va veni în inimă şi o va face să tresalte! Să nu vă rugaţi cu această socoteală, ci cu simplitate şi smerenie. Să ţintiţi întotdeauna către slava lui Dumnezeu. Aşa să fiţi, dezinteresaţi. Să vă dăruiţi slăvind lui Dumnezeu în taină.
Luaţi aminte însă! Precum am spus, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Să nu prindă de veste cel rău. Să trăiţi în Rai fără ca cel rău să ştie şi să vă pizmuiască. Nu uitaţi că există şi pizma celui potrivnic.
Pregătirea pentru rugăciune înseamnă şi să învăţaţi a păzi poruncile lui Dumnezeu. Să izgoniţi patimile, judecata, mânia şi celelalte, în chip lin. Adică nu loviţi direct răul, ci, dispreţuind patima, să vă întoarceţi cu iubire către Dumnezeu. Să vă îndeletniciţi cu imnele, cu troparele sfinţilor, ale mucenicilor, cu psalmii lui David. Să studiaţi Sfânta Scriptură şi pe Părinţii Bisericii. În acest fel, sufletul vostru se va înmuia, se va sfinţi, se va îndumnezei, va fi gata să primească vestiri de la Dumnezeu.
Încet-încet vă va cerceta harul. Veţi intra în bucurie. Veţi începe să trăiţi în pace, aşa încât după aceea veţi deveni mai puternici prin harul dumnezeiesc. Nu vă veţi mânia, nu vă veţi aprinde, nu veţi răstălmăci, nu veţi judeca, îi veţi primi pe toţi cu iubire. Veţi ajunge la ce spune Apostolul Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13:4-8).
Rugăciunea curăţeşte sufletul, păzeşte mintea. Lucrarea cea mai desăvârşită se face la adâncurile sufletului omului, care sunt închise pe de-a-ntregul, cunoscute numai lui Dumnezeu. Astfel vedem ceva impresionant: oameni care se preschimbă în copii lui Dumnezeu, deşi ajunseseră în adâncurile pierzării de sine.
Şi eu, sărmanul, sunt un hârb, dar fac această strădanie. Nu mă las dus de rugăciune aşa, vădit, ci mă leg în taină. Aţi înţeles? Vine harul lui Dumnezeu şi vă adumbreşte şi pe voi. Vă dă o răcorire, un har şi vouă, cu care locuim împreună, mâncăm împreună, vorbim, ne rugăm, ne purtăm simplu. Aţi înţeles? Numai un nechibzuit, un „grosolan”, pe care rugăciunea nu l-a mişcat, rămâne străin de har.
Să vă rugaţi să vă descopere Dumnezeu toate cele nevăzute. Sunt multe ce nu le ştim. Să spuneţi lui Hristos: „Ce voieşti Tu, ce vrea iubirea Ta, Doamne”. El vă va călăuzi. Spre El să priviţi.
Din „Ne vorbeşte Părintele Porfirie”
Editura Bunavestire, 2003

.webp)