Acum câțiva ani am citit despre o întâmplare petrecută într-un autobuz de transport public din Moscova. O cerșetoare bătrână se urcă. Zdrențăroasă, murdară, desculță. Afară ninge abundent. Călătorii o privesc cu repulsie. Căldura dinăutru a făcut să împrăștie și un miros pestilențial. Scârbiți și mai tare, oamenii s-au depărtat. Bătrâna s-a așezat. Oamenii au început să comenteze. Ba că de ce n-a muncit în tinerețe ca să aibă pensie acum, ba că de ce n-a crescut copii care să-i poarte de grijă acum, ba că de ce protecția socială nu are grijă de ea etc. etc. La o stație următoare s-a urcat un tânăr cu căști pe urechi. Dispărut în lumea lui interioară, nu a băgat de seamă că se așezase tocmai lângă cerșetoare. A fost alertat foarte repede pe cale olfactivă. A avut un mare șoc când și-a ridicat privirile. Cum poate arăta un om în asemenea hal?! Mulți privitori făceau haz pe seama scenei. Tânărul a început să se descheie la șireturi, și-a scos ghetele, apoi șosetele, s-a aplecat grăbit și i-a pus bătrânei șosetele, apoi ghetele, și i-a încheiat șireturile. La următoarea stație a coborât, pășind cu tălpile goale prin zăpadă, cu satisfacție pe chip. Oamenii au rămas înmărmuriți. Primiseră cea mai strivitoare lecție de omenie.
* * *
Nu știu câtă teologie și antropologie știa acest tânăr. Cât știa despre întruparea Fiului ce urma să fie curând sărbătorită. Știu sigur că inima lui este scânteie pură din lumina iubirii infinite a Dumnezeului nostru. Că umilința nu degradează, ci arată că am învățat cea mai importantă lecție transmisă de Hristos la Betleem. George Olteanu
Fotografie de Daria Nekipelova / pexels.com