Zilele acestea, când noi sărbătorim cu mare fast, bucurie şi bătăi de clopot pe Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat de Hristos, la depărtare de mii de kilometri, în Insula Cipru, alţi creştini, cu inimile pline de mâhnire şi durere, nu vor putea să intre în biserică şi să aprindă o lumânare. Pricina nu o vom discuta aici, fiindcă istoria Ciprului se scrie încă şi unii dintre noi vor afla, poate, în veacul ce va să vină, cum de a fost posibil ca iubita noastră ţară, Cipru, să fie împărţită în două, iar nordul să fie stăpânit de turci.
Despre înfiinţarea Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din Karpasía (aflată acum sub ocupaţie turcă), pe muntele cu acelaşi nume, nu se cunosc foarte multe lucruri. Tradiţia spune că Sfântul Apostol Andrei a trecut prin locurile acelea în secolul I d.H., atunci când corabia cu care călătorea a fost nevoită să rămână trei zile într-un mic golf din cauza lipsei vântului.
Acolo, Apostolul a făcut să ţâşnească apă limpede şi curată din stâncă, apă care „de atunci curge în bazinul de colectare de la Biserica Veche, iar de acolo curge mai departe, până aproape de mare, unde există o cişmea de unde creştinii o iau şi o folosesc ca agheasmă” (I. Tsiknopoúllou, „Apostolul Andrei”). Conform tradiţiei, această apă l-a vindecat şi pe fiul orb al căpitanului corabiei, iar căpitanul a ridicat o biserică în cinstea celui dintâi chemat Apostol al lui Hristos, în chiar locul unde s-a săvârșit minunea.
Mănăstirea istorică „Sfântul Andrei” din Karpasía, aşa cum arată astăzi, în plin proces de degradare, după invadarea Ciprului de către armata turcă
O mare minune a Sfântului Andrei
Dar ceea ce a făcut ca mănăstirea să fie cunoscută în tot Ciprul este următoarea minune...
Pe timpul când Părintele Hristóforos Kykkótis era Stareţ al Mănăstirii, a avut loc o întâmplare minunată despre care au aflat toţi locuitorii Ciprului, acest lucru crescând şi mai mult prestigiul Mănăstirii, dar şi dragostea şi cinstirea pentru Sfântul Apostol Andrei.
Astfel, în jurul anului 1896, în oraşul Alaiá din Asia Mică, turcii i-au răpit fiul unei grecoaice, Maria. Era singurul copil al sărmanei femei. Încercările ei disperate de a-l găsi au rămas fără rezultat. Micul Pantelís Hatzigeórgi (acesta era numele copilului) a fost dus de răpitori şi încredinţat unei şcoli militare, astfel încât, după absolvire, să devină un bun soldat devotat Sultanului şi slujitor al lui Mahomed. Maria, mama lui, şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, rugându-se în fiecare zi să o miluiască şi să-şi găsească fiul.
Peste câţiva ani, Maria a văzut în vis pe un anume Andrei, care a anunţat-o că în curând avea să-şi reîntâlnească fiul ce-i fusese răpit. Femeia, încredinţată că cel care i-a apărut în vis nu poate fi altul decât Apostolul Andrei, a plecat imediat cu o corabie austriacă, ce făcea regulat curse Smirni-Lárnaka, ca să se închine la Mănăstirea Sfântului din Cipru.
Cu aceeaşi corabie călătoreau foarte mulţi ciprioţi, bărbaţi şi femei, care munceau în Asia Mică, la Mersína şi Ádana, pentru o firmă germană ce contractase lucrări de construcție a căii ferate. Pe corabie se afla şi un grup de dervişi (călugări musulmani) care mergeau în Cipru pentru a rezolva oarece probleme de natură financiară ale ordinului monahal din care făceau parte. Maria a început să le povestească celorlalte femei de pe corabie despre groaznica răpire a fiului ei, exprimându-și credinţa că, prin mijlocirea Sfântului Apostol Andrei, îşi va regăsi copilul pierdut.
Povestea ei era urmărită cu foarte mare atenţie de unul dintre dervişi, care se uita îndelung la femeia ce povestea, de parcă ar fi cunoscut-o de undeva. La un moment dat, s-a apropiat de ea şi a început să-i vorbească, încredinţându-se că aceea este mama lui. În ciuda anilor care trecuseră de când fusese răpit şi a educaţiei pe care o primise în şcolile religioase pe unde fusese, îi rămăseseră încă vii în minte chipul şi glasul mamei.
Pantelís Hatzigeórgis, care mai înainte a fost derviş, împreună cu mama lui, după întoarcerea la dreapta credinţă
Imediat, Pantelís a aruncat hainele pe care le purtase până atunci, a îmbrăcat haine greceşti şi a mărturisit că este creştin. Bucuria celor doi, mamă şi fiu, care s-au regăsit după atâţia ani, a fost nemărginită. Împreună cu ei se bucurau şi ceilalţi călători, care fuseseră martorii acestei minunate întoarceri a lui Pantelís în braţele mamei lui, dar şi în Biserica lui Hristos.
De îndată ce corabia a ajuns la Lárnaka, cei doi s-au dus drept la biserica „Sfântul Lazăr” şi s-au rugat fierbinte, mulţumindu-i Sfântului Andrei pentru minunea pe care o săvârşise. Mai apoi, Pantelís și-a mărturisit, pentru a doua oară, în faţa Părintelui Ioánnis Makoúlis, credinţa în Sfânta Treime. Părintele Ioánnis l-a uns cu Sfântul Mir pe cel de curând reîntors la dreapta credinţă, ca pecete a credinţei în Dumnezeu.
După ce au vizitat mănăstirea Sfântului Andrei şi s-au închinat înaintea sfintei sale icoane, mulţumindu-i pentru minunea săvârşită, s-au dus la Mănăstirea Kíkkos, unde au rămas câteva zile. (Ziarul Politis, 14.02.1999).
Fragmente de pe pemptousia.ro
