Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Este important să vedem cum tâlcuiesc Părinţii Bisericii, în omiliile şi exegezele lor, evenimentul Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Astfel, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, lămurește câteva aspecte esențiale pentru înţelegerea acestui mare praznic.
Sfântul Evanghelist Luca scrie că Fecioara a fost logodită cu un bărbat din casa lui David, pentru a arăta astfel că și Fecioara se trăgea din aceeaşi casă, întrucât Legea Veche prevedea ca „amandouă părţile să fie din acelaşi neam şi din aceeaşi spiță”.
Arhanghelul Gavriil îi adresează Fecioarei cuvintele: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har!”. Prin cuvântul „Bucură-te”, el dezleagă întristarea Evei, căreia Dumnezeu îi spusese că va naşte fii în dureri, iar prin cuvântul „plină de har”, adică „binecuvântată”, arată că blestemul Evei a fost înlocuit, „fiindcă Eva fusese blestemată de Dumnezeu”.
După ce arhanghelul i-a vorbit astfel, Fecioara Maria chibzuia întru sine de unde vine această închinăciune, și se gândea: „să fie oare necuvioasă şi desfrânată, ca de la un bărbat către o fecioară, sau dumnezeiască?”. Se întreba, adică, dacă această urare venea de la un om pătimaș sau dacă era de la Dumnezeu, de vreme ce era însoțită și de cuvintele „Domnul este cu tine”.
Prin această închinăciune, îngerul voia mai întâi să alunge tulburarea din inima Fecioarei, căci dacă inima este liniștită, atunci poate primi cuvânt de la Dumnezeu. Expresia „plină de har” înseamnă că Fecioara Maria aflase trecere la Dumnezeu și era bineplăcută Lui. Și, dacă „plină de har” este o expresie obișnuită, de vreme ce multe femei au fost bineplăcute lui Dumnezeu, totuși nicio altă femeie nu a auzit vreodată cuvintele cu care Arhanghelul Gavriil a continuat: „Domnul este cu tine”.
Cele spuse Fecioarei de înger, că va lua în pântece şi va naşte Fiu şi Îi va pune numele „Iisus”, arată că nicio altă femeie nu a fost aflată vrednică de această cinste, dar şi că Domnul S-a întrupat în mod real din pântecele Maicii Domnului. Îngerul Îl numeşte pe Fiul ei „Iisus”, care înseamnă „Mântuitor”, şi spune că Acesta va fi mare şi Se va chema Fiu al Celui Preaînalt. Aceste două cuvinte, „mare” şi „Fiu al Celui Preaînalt”, trebuie luate împreună, pentru că, de pildă, şi Sfântul Ioan Înaintemergătorul a fost mare, dar nu a fost Fiul Celui Preaînalt. Hristos era mare şi Fiu al Celui Preaînalt nu doar pentru că învăţa ca Unul ce are putere, ci şi pentru că săvârșea minuni.
Este important din punct de vedere dogmatic faptul că „omul care s-a arătat” este numit „Fiu al Celui Preaînalt”, pentru că El este un singur ipostas: „Cu adevărat, Fiul Celui Preaînalt era om, Fiul Fecioarei”. El era Fiu al Celui Preaînalt mai înainte de toți vecii, dar nu era numit, nici cunoscut astfel. Când însă S-a întrupat din Fecioara Maria şi S-a arătat în trup, „atunci omul care s-a arătat și a săvârșit minuni a fost numit și Fiu al Celui Preaînalt”. Îngerul vestește, de asemenea, că El va şedea pe tronul lui David, referindu-se nu la o împărăție văzută, ci la Împărăția cerurilor, care s-a înstăpânit peste toate neamurile prin propovăduire. David a primit împărăţia cea sensibilă, văzută, iar Hristos pe cea înțelegătoare, noetică.
„Fiul Fecioarei și Fiul lui Dumnezeu erau unul şi acelaşi”
La întrebarea Fecioarei despre cum se vor întâmpla toate cele ce îi fuseseră spuse, de vreme ce ea nu ştie de bărbat, îngerul i-a răspuns că se vor petrece prin venirea Duhului Sfânt, dar şi prin umbrirea puterii Celui Preaînalt, pentru care şi „Sfântul Ce Se va naște” dintr-însa Se va chema „Fiul lui Dumnezeu”. Întrebarea Fecioarei nu a fost însuflată de necredință, ci ea, „ca o înţeleaptă şi pricepută, a căutat să afle în ce chip va fi lucrul”, fiindcă era vorba de ceva ce nu se mai petrecuse până atunci, și nici nu avea să se mai petreacă vreodată.
Îngerul nu a mustrat-o pe Fecioară ca pe Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, ci i-a îndeplinit dorința și i-a tâlcuit că toate cele spuse de el aveau să se săvârșească prin Duhul Sfânt. Zaharia a fost osândit să rămână mut când a întrebat, deoarece el avea multe pilde dinainte în istorie şi ar fi trebuit să dea crezare vestirii îngerului. În Vechiul Testament fuseseră multe femei sterpe care zămisliseră, pe când Fecioara nu avea pilda niciunei femei care să fi născut fără unire cu bărbat.
Zămislirea urma să aibă loc prin venirea Duhului Sfânt, Care avea „să facă roditor pântecele şi să zidească trup Cuvântului Celui deofiinţă”, iar „puterea Celui Preaînalt”, adică Fiul lui Dumnezeu, avea să o umbrească şi să o împresoare. Cuvântul „Sfântul Ce Se va naşte Fiul lui Dumnezeu Se va chema” arată că Pruncul din pântecele Fecioarei nu era altul decât Fiul lui Dumnezeu: „Fiul Fecioarei și Fiul lui Dumnezeu erau unul şi acelaşi”. Şi, întrucât îngerul vorbeşte despre Cel Preaînalt, despre „puterea” Celui Preaînalt, care este Fiul lui Dumnezeu, şi despre Duhul Sfânt, prin aceste cuvinte el „arată Sfânta Treime”.
La cuvintele îndemnul îngerului şi la lui de a cugeta la „cele petrecute cu rudenia ei (Elisabeta)”, Fecioara a răspuns: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. A fost ca și cum ar fi spus că ea este un lemn bun pentru a fi pictat, și primește ca pictorul să zugrăvească orice voieşte, cu alte cuvinte, să se împlinească ce voieşte Dumnezeu. Din acest răspuns înțelegem că întrebarea pusă mai înainte de Fecioara, „Cum va fi mie aceasta?”, „nu s-a datorat necredinţei, ci dorinței de a învăţa cum se vor săvârşi” cele spuse. Căci dacă Fecioara n-ar fi crezut, nu ar fi spus mai pe urmă: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”.
Pârga frământăturii noastre
Sfântul Ioan Damaschinul a cules învăţătura tuturor Părinţilor Bisericii de până în veacul al VIII-lea şi a comentat în chip teologic înalt taina întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu şi asumarea firii omenești din Născătoarea de Dumnezeu.
După încuviințarea Fecioarei Maria, Duhul Sfânt a pogorât peste ea, după cuvântul Domnului spus de înger, a curăţit-o şi i-a dat puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului, precum şi „puterea de a naşte”. Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt a curăţit-o, a întărit trupul ei ca să primească venirea lui Hristos, şi totodată i-a dat şi puterea de a naşte. Atunci, Înţelepciunea enipostatică şi Puterea lui Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu cel deofiinţă cu Tatăl, a umbrit-o pe Fecioara „ca o dumnezeiască sămânţă” și Și-a alcătuit din sfintele şi preacuratele ei sângiuri „trup însuflețit cu suflet cuvântător şi înţelegător”, pârga frământăturii noastre.
Această zămislire a lui Hristos în pântecele Fecioarei s-a făcut „nu prin sămânţă, ci prin creare, de la Duhul Sfânt”, iar trupul nu și-a alcătuit forma treptat, prin adăugiri, ci a fost desăvârșit dintr-odată. Trupul pe care Hristos l-a luat de la Născătoarea de Dumnezeu nu avea propriul său ipostas, ci Cuvântul lui Dumnezeu S-a ipostaziat în trup. Căci Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, locuind în chip de negrăit în pântecele Fecioarei, fără a fi circumscris în ipostasul Lui, Și-a alcătuit din preacuratele sângiuri ale Fecioarei trup însufleţit cu suflet cuvântător şi înţelegător, luând acest trup ca pârgă a frământăturii noastre. Astfel, Însuși Cuvântul S-a făcut ipostas trupului pe care l-a luat. Drept urmare, „în felul acesta a fost dintr-odată trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu şi trup însufleţit cu suflet cuvântător şi înţelegător”. Am citat în întregime această propoziție datorită însemnătății ei.
Când ne referim la întruparea lui Hristos, nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat, căci fiind prin fire Dumnezeu desăvârşit, El S-a făcut prin fire și om desăvârşit. Nu Și-a schimbat firea Sa dumnezeiască, nici întruparea Lui nu a fost iluzorie, ci S-a unit după ipostas în chip neamestecat, neschimbat şi neîmpărţit cu trupul luat de la Preasfânta Fecioară Maria ‒ trup cu suflet cuvântător şi înţelegător, care îşi are existenţa în El. Astfel, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu a schimbat firea Dumnezeirii Lui în esenţa trupului, și nici esenţa trupului în firea Dumnezeirii Lui, şi nu a alcătuit o fire compusă din firea dumnezeiască şi cea omenească.
„Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”
În alt loc, Sfântul Ioan Damaschinul, tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel: „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4), scrie că apostolul nu a spus „prin femeie”, ci „din femeie”, ceea ce înseamnă că Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut şi Dumnezeu S-a făcut om din Fecioara, şi a zidit ipostasului Său trup însufleţit cu suflet cuvântător şi înţelegător, şi că El Însuşi a devenit ipostas în firea omenească.
Este important faptul că trupul luat de Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu s-a îndumnezeit în aceeași clipă în care a fost asumat, astfel încât acestea trei – asumarea firii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei – să aibă loc în același timp. Încă din prima clipă a zămislirii, Hristos a existat după amândouă firile, dumnezeiască şi omenească: „Zămislirea și existența acestora, adică zămislirea Cuvântului și existența trupului în însuși Cuvântul, au avut loc, în chip minunat, în același timp”.
Prin aceste tâlcuiri, Sfântul Ioan Damaschinul a expus întreaga învăţătură ortodoxă a Bisericii despre taina întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, înfruntându-i pe eretici: pe arieni, care susțineau că Logosul este făptură creată; pe nestorieni, care spuneau că cele două firi, dumnezeiască şi omenească, nu s-au unit în mod real în Hristos, ci doar formal; pe monofiziţi, care considerau că firea dumnezeiască a absorbit firea omenească; pe apolinarieni, care susţineau că Hristos nu a luat mintea (νοῦς) firii omeneşti; şi, prin extensie, și pe monoteliţi, care propovăduiau că, după unirea firilor dumnezeiască şi omenească, Hristos ar fi avut o singură voință.
De aceea, Fecioara Maria este numită „Născătoare de Dumnezeu”, și i se cântă „cel mai dulce și mai iubit tropar: „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”.
Din „Praznicele Maicii Domnului: o perspectivă istorică şi teologică”
Editura Bonifaciu, 2019
Traducere de Mănăstirea Diaconești