Taina paternității duhovnicești

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Viața Prorocului Ilie, pe care îl prăznuim astăzi, iubiți frați, este o foarte mare taină. Aș spune că Prorocul Ilie este chip al omului care se naște din nou în Hristos și se unește cu El, prototipul sfântului și omului îndumnezeit. Viața Prorocului Ilie, dacă o citim cu atenție, este uimitoare în toate perioadele sale. Dar în predica de astăzi mă voi referi la taina petrecută la sfârșitul vieții lui, când s-a înălțat la cer, și îndeosebi la cele întâmplate cu ucenicul său, Prorocul Elisei.

Elisei era cel ce îl urma pe Ilie, într-o vreme în care Ilie lupta, pe de o parte, împotriva închinătorilor la idoli, împotriva lui Ahab și Izabelei care rânduiseră pentru poporul lui Israel zei noi, mincinoși, și pe de altă parte, împotriva procesului de secularizare prin care trecea poporul israelit. Pe de o parte, cârmuitorii propovăduiau un alt dumnezeu, iar pe de altă parte, poporul nu avea minte curată pentru a discerne lucrurile, de aceea asculta de cârmuitori, care promovau o altă tradiție, străină. După ce Prorocul Ilie s-a luptat împotriva acestor două împrejurări grele din vremea sa, a venit ceasul să părăsească lumea aceasta, și a făcut-o în chip uimitor.

După cum ni se spune la IV Regi, capitolul 2, Ilie l-a întrebat pe Elisei, care îl urma: „Cere-mi ce voiești să-ți dau”, iar Elisei, un pic cam îndrăzneț, i-a răspuns: „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!”. Cu alte cuvinte, „Duhul, harisma, harul lui Dumnezeu pe care-l porți înlăuntrul tău să vină de două ori mai mult la mine!”. Atunci Ilie i-a răspuns: „Greu lucru ceri!” − ca omul să-l depășească pe învățătorul său, pe Părintele lui duhovnicesc. Însă i-a mai spus: „Dacă mă vei vedea înălțându-mă la ceruri” – adică dacă vei fi cu mine până la sfârșitul vieții mele – „se va face după cum îmi ceri” . Apoi au trecut Iordanul.

Ilie avea o mantie. Mantia aceasta era o haină ce se purta pe deasupra, făcută din blană de oaie, ca un cojoc, cum purtau ciobanii pe vremuri. Era confecționată din blană, adică o piele de animal care nu mai are viață în ea − o blană jupuită de oaie. Deci Ilie avea această mantie și a luat-o, a lovit cu ea Iordanul, s-a făcut cale liberă prin apă și au trecut amândoi, el și Elisei, ca pe uscat. Așadar, mantia era făcută din pielea moartă a oii, dar, pentru că o purta însuși prorocul, avea mare har și binecuvântare.

Taina unirii minții cu Dumnezeu

Atunci, pe când vorbeau Ilie și Elisei, Prorocul Ilie a început să se înalțe „ca în vârtej de vânt la cer”. Iar Elisei a început să strige: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi călărețul lui!”. Adică „Părinte, unde te duci? Te pierd! Tu ești carul lui Israel și călărețul lui!”, cu alte cuvinte, cel ce a călăuzit poporul la adevăr. Iar pe când se înălța, Ilie și-a aruncat mantia asupra lui Elisei, care a luat-o și pe urmă a trecut Iordanul.

A încercat să despartă și el apele Iordanului, dar nu a reușit de prima dată. A doua oară când a lovit râul cu mantia, apele s-au despărțit și Elisei a trecut ca pe uscat Iordanul cel adânc! În unele părți, Iordanul este cel mai adânc râu din lume, ajunge parcă până la 186 metri adâncime. Și a trecut Elisei Iordanul ca pe uscat. Aceasta este taina paternității duhovnicești și a ascultării duhovnicești de un Părinte duhovnicesc îndumnezeit − taina îndumnezeirii omului.

O tâlcuire demnă de luat în seamă la aceste evenimente ne este dată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, un mare Părinte al veacului al VII-lea. El analizează multe aspecte, dar mă voi opri asupra unuia dintre ele. Spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că, în realitate, înălțarea lui Ilie la cer arată taina unirii minții (nous) cu Logosul cel mai presus de ființă.

„Mintea omului, ridicându-se de la cele sensibile și trupești” − lucrările trupului fiind mai înainte mortificate −, „se întâlneşte cu Logosul cel mai presus de fiinţă, printr-o vedere simplă şi neîmpărţită”. După ce mai înainte a părăsit toate cele sensibile, mintea nu mai poate fi ținută de ele, ci este mai presus de ele. Mintea nu se mai împiedică de trup și de cele trupești, nimic nu o mai oprește de la vederea de Dumnezeu, de la părtășia tainică și unirea cu Logosul cel mai presus de ființă, unire ce se petrece „printr-o vedere simplă și neîmpărțită”.

Mantia lui Ilie și omorârea omului vechi

În continuare, Sfântul Maxim Mărturisitorul tâlcuiește cele petrecute cu Prorocul Elisei: „Această înălțare a minții pe treapta vederii o închipuie marele Ilie, arătând taina prin ceea ce el a săvârşit în chip simbolic. Ilie, când a fost răpit la cer, i-a dat lui Elisei mantia, ceea ce semnifică omorârea trupului, pe care se întemeiază măreţia frumuseţii morale. Și a făcut aceasta ca să-l aibă pe ucenic drept ajutor, alături de Duhul, împotriva a toată puterea vrăjmaşă, şi ca să lovească astfel firea nestatornică şi lunecoasă, pe care o închipuia Iordanul, ca să nu fie împiedicat ucenicul, înecându-se în pofta tinereții şi goana după cele materiale, să treacă spre ţara sfântă”.

Aceasta este tâlcuirea Sfântului Maxim, vorbind mai departe despre înălțarea la cer a lui Ilie, dar mă voi opri acum asupra tâlcuirii pe care o dă legăturii Prorocului Ilie cu Elisei.

Prorocul Ilie este răpit în cer și trimite Duhul și harul său ucenicului care îl urmase cu credință întreaga viață. Îi dă ucenicului mantia − care, după cum am spus mai înainte, era confecționată din blană de oaie, deci o piele moartă, formată din celule moarte, care nu mai au viață – ceea ce simbolizează omorârea omului vechi, a celor sensibile și a simțurilor.

Când omul, prin curățirea inimii, își mortifică simțirea, patimile legate de cele sensibile, pe aceasta se întemeiază „măreția frumuseții morale”. După Sfinții Părinți, moralitatea nu se limitează la raporturile exterioare dintre oameni, la gesturi care par morale, ci este frumusețea morală întemeiată pe omorârea trupului. Trupul este omorât pentru lume, după cuvântul Apostolului Pavel: „omorâți mădularele voastre cele pământești, desfrânarea, necurăția...” (Coloseni 3:5) și celelalte. Iată pe ce se întemeiază măreția morală și, cum spune aici, „frumusețea morală”!

Aceasta simbolizează mantia. Sfântul Proroc Ilie i-a dăruit harul său lui Elisei, ca să-și omoare și el trupul. Când trupul este omorât prin curățirea inimii, mintea este eliberată și călăuzită, înalțându-se, fără piedici, la vederea de Dumnezeu. Acest duh l-a primit Elisei. Acesta este harul pe care sfinții îndumnezeiți îl dau ucenicilor, ca ei să-și omoare trupul cu patimile și neputințele lui și să sporească în viața duhovnicească.

Cine este Părinte duhovnicesc?

Cu acest duh − cu duhul care vine prin omorârea trupului −, fiul duhovnicesc se nevoiește „să lovească firea cea nestatornică și lunecoasă, pe care o închipuia Iordanul”, adică se nevoiește să-și biruiască nestatornicia lăuntrică și lucrările patimilor. Iordanul − râurile, în general, au un curs nestatornic. Uneori apa vine năvalnic, tumultos, și îl îneacă pe om. Nestatornică și lunecoasă este și firea omului, trupul lui. Din acest motiv, omul care și-a omorât trupul nu se mai „îneacă”, și are acest duh ce se dă pentru rugăciunile Sfinților și ale Părinților duhovnicești îndumnezeiți. Cine are această mantie nu se mai îneacă în râu, ci trece pe malul celălalt, adică nu se mai alipește de cele materiale, ci intră în țara sfântă. Trece în chip minunat Iordanul − adică viața prezentă −, depășește realitatea sensibilă, și intră în țara sfântă, care este comuniunea și unirea cu Hristos.

Din această întâmplare, potrivit tâlcuirii date de Sfântul Maxim Mărturisitorul, vedem cine este Părinte duhovnicesc. Un adevărat Părinte duhovnicesc nu îi înrobește pe fiii lui duhovnicești. De altfel, nici nu are fii duhovnicești ai lui, ci doar poartă de grijă unor credincioși care sunt fiii lui Dumnezeu, pe care Însuși Dumnezeu îi trimite la el ca să le dea chip după Hristos și să-i ajute să-și curățească inima de patimi, să-i călăuzească la rugăciune, la luminarea minții și, de va voi Dumnezeu, și la îndumnezeire.

Iată care este lucrarea Părintelui duhovnicesc! Aceasta este lucrarea pe care Părintele duhovnicesc o săvârșește cu fiii săi duhovnicești − care sunt, de fapt, frații lui și fiii lui Hristos − el dă chip lui Hristos în inimile lor. Nimic altceva! Nu îi robește propriei lui stări împătimite, ci îi slobozește de patimi și stricăciune, călăuzindu-i la dragostea lui Hristos.

Cine este fiu duhovnicesc?

Iată ce înseamnă și să fii fiu duhovnicesc! Omul își alege un Părinte duhovnicesc îndumnezeit și binecuvântat și îl urmează, ca să primească sfânta lui viață, Tradiția, sfânta moștenire duhovnicească. De obicei, copiii moștenesc de la părinții trupești bunurile materiale, părinții le dau copiilor moștenirea lor materială, însă Părinții duhovnicești le dau bunurile duhovnicești, moștenirea lor duhovnicească fiilor lor, care sunt copii ai lui Hristos − le predau Tradiția Bisericii, marea vistierie și moștenire duhovnicească!

O spune limpede Apostolul Pavel către corinteni: „De aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Hristos Iisus” (I Corinteni 4:15). Se poate să aveți mulți învățători, însă nu aveți mulți Părinți duhovnicești. Părinții îi nasc în Hristos pe fiii lor, iar aceștia devin copiii lui Hristos.  

Și spune Apostolul Pavel: „Eu v-am născut prin Evanghelie”. Aceasta este Tradiția, Predania. Nu este vorba despre predarea unor lucruri exterioare, a unor obiceiuri, a unor comportamente, ci despre predarea unei vieți. Așa cum viața biologică, trupească, este transmisă din generație în generație, de la părinți la copii, la fel este transmisă și viața duhovnicească de la Părinți duhovnicești îndumnezeiți către copiii care caută îndumnezeirea. Acesta este și sensul ascultării de Părintele duhovnicesc. Nu ascultare în toate privințele, nu ascultare în păcat, nu ascultare de concepții, purtări excentrice sau patimi ale Părintelui duhovnicesc.

De ce facem noi ascultare de Părinții duhovnicești? Ca să preluăm această Tradiție slăvită, pe care ei înșiși au preluat-o de la Părinții lor duhovnicești. Acesta este moștenirea duhovnicească despre care vorbește Sfântul Ioan Damaschinul. El îl socotea Părinte al său duhovnicesc și „teolog” al său pe Sfântul Grigorie Teologul, care trăise cu patru veacuri înaintea lui! De la el, prin scrierile sale, Sfântul Ioan Damaschinul învățase teologia ortodoxă. Prin teologia Sfântului Grigorie Teologul se născuse din nou, tocmai de aceea îl socotea Părintele său duhovnicesc.

Aceasta este adevărata paternitate duhovnicească din sânul Bisericii! Acesta este scopul ascultării și al vieții duhovnicești! Toți cei mânați de un asemenea dor am gustat din această moștenire duhovnicească!

Am cunoscut sfinți

Astăzi este și aniversarea hirotoniei mele întru episcop. Vreau să vă spun, ca pe o mărturisire, că m-a învrednicit Dumnezeu nu doar de nașterea trupească, pentru care le sunt recunoscător părinților mei. Ei nu doar că mi-au dăruit viața, ci m-au învățat și să trăiesc după cuviință, deoarece au fost oameni buni, sfințiți și m-au crescut în Biserică. În Biserică am descoperit cămara ei de taină, nu partea de suprafață. Nu am avut de-a face cu Părinți duhovnicești pătimași, plini de egoism și de mândrie, care să dorească să-i subjuge pe fiii lor duhovnicești, care să-i conducă la distrugere și pierzare, să-i scoată din Biserică. Eu am avut de-a face cu Părinți duhovnicești care aveau această moștenire duhovnicească și trăiau cu smerenie și cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulți astfel de Părinți am cunoscut, dar voi pomeni doi dintre ei. 

Mai întâi, Starețul meu, Sfântul Calinic, Episcopul Edessei, lângă care am ucenicit vreme de 15 ani. Un om sfânt, a cărui sfințenie se vădea în toate faptele sale! Un episcop sfânt, ascet, care s-a străduit să-mi transmită această viață! De aceea, când m-am dus lângă el și i-am spus că vreau să mă fac preot și monah, mi-a zis: „Dacă-ți dorești să devii ieromonah, să citești «Paza celor cinci simțuri» de Sfântul Nicodim Aghioritul”. Așa m-a inițiat în Tradiția isihastă.

Apoi am cunoscut alți sfinți, în Sfântul Munte, printre care îi amintesc pe Sfântul Efrem Katunakiotul și Sfântul Paisie Aghioritul, dar în chip deosebit pe marele Părinte duhovnicesc, Starețul Sofronie, și el sfânt. El mi-a transmis moștenirea teologică pe care însuși o dobândise cu străduință încă dinainte de a ajunge în Sfântul Munte, pentru setea și dragostea lui de Dumnezeu. Asupra acestei moșteniri teologice primise încredințare de la Sfântul Siluan Athonitul.

Toți acești Părinți sunt sfinți ai Bisericii și au primit această Tradiție de la alți sfinți, au păzit-o și au predat-o mai departe, la rândul lor. Sfinții primesc, păzesc și transmit Sfânta Tradiție. Au primit-o de la sfinți care au trăit în Biserică, au păzit-o cu multă străduință și au predat-o mai departe, născând alți fii duhovnicești.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest mare dar! Și Îl rog zi și noapte − și voi toți, care mă vedeți și mă ascultați acum, rugați-vă lui Dumnezeu să nu mă arăt nemulțumitor pentru marea moștenire primită de la Stareții și Părinții mei duhovnicești, care sunt cu toții sfinți ai Bisericii noastre, înscriși în sinaxarul Bisericii (fiindcă mai sunt și sfinți care nu au fost înscriși). Să mă învrednicească Dumnezeu să rămân credincios, în Biserică, trăind această Tradiție, ca să nu se piardă truda Stareților mei de a mă învăța întru Hristos, ci să rodească înlăuntrul meu. Să mă asemăn lui Elisei, care a primit mantia, adică omorârea cugetului trupesc, ca doar-doar să vedem și noi fața lui Dumnezeu și să dăm răspuns bun înaintea Divanului nemitarnic al lui Hristos!

Din toată inima, vă rog pe toți să trăiți smerit în Biserică, să căutați Părinți duhovnicești sfinți, nu pătimași. Să fiți mădulare smerite ale Bisericii și robi smeriți ai acestor sfinți, fii duhovnicești ai lor, ca să primiți această sfântă Tradiție, să o păziți și să o transmiteți mai departe. Tradiția să vă sfințească, ca să pășiți și voi pe calea sfințeniei! Amin.

Predică la Praznicul Sfântului Proroc Ilie, 20 iulie 2021

Traducere de Mănăstirea Diaconești