Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
După purtarea în pântece vreme de nouă luni, a sosit vremea nașterii lui Hristos. Aceasta s-a petrecut în Betleemul Iudeii, unde Iosif și Fecioara Maria veniseră în urma poruncii date de Cezarul August ca toți locuitorii Imperiului Roman să se înscrie. Sfântul Teofilact tâlcuiește că înscrierea s-a făcut pentru ca fiecare să vină în pământul său natal, „iar Fecioara în Betleem, ținutul ei natal, ca astfel Domnul să Se nască în Betleem și să se împlinească prorocia”.
Maica Domnului L-a născut pe Hristos în împrejurări grele, semnificative pentru starea în care se afla atunci omenirea. „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2:6-7).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, deși știe că Fecioara L-a născut pe Dumnezeu cel fără de ani, totuși felul în care L-a născut dorește să-l cinstească prin tăcere: „Știu că Fecioara L-a născut astăzi pe Cel fără de ani, dar am învățat să cinstesc prin tăcere chipul nașterii, și nu mi s-a dat să-l iscodesc prea mult prin cuvânt”. De asemenea, același Părinte zice: „Pe ceea ce a născut o văd, pe Cel născut Îl văd, dar chipul nașterii nu-l pot pricepe”. Iar asta „pentru că unde voiește Dumnezeu, se biruiește firea, se biruiește și rânduiala firii”.
Nașterea lui Hristos nu s-a petrecut după legile firești, ci este „o minune mai presus de fire”, pentru că „firea și-a încetat lucrarea și a lucrat voința lui Dumnezeu”. „Cel Unul Născut mai înainte de veci, Cel neapropiat, simplu și netrupesc, a intrat în trupul meu cel stricăcios și văzut”. Și a făcut aceasta pentru ca noi, privindu-L, să învățăm de la El și ca să ne călăuzească „spre ceea ce nu se vede”.
Sfântul Ioan Gură de Aur folosește un exemplu din realitatea creată pentru a înfățișa zămislirea lui Hristos și nașterea din Maica Sa Fecioară. Meșterul făurește cel mai frumos vas al său din cel mai bun material pe care îl poate găsi. În același fel, Hristos Și-a împodobit Sieși biserică însuflețită când a găsit „sfântul trup și suflet al Fecioarei”. Și, plăsmuind înăuntrul Fecioarei pe om așa cum Însuși a voit, „astăzi S-a arătat, fără a Se rușina de urâțenia firii omenești”. Fecioara L-a născut „așa cum Cel ce S-a născut a voit să fie născut”. Aceasta este taina. Întrucât în fire nu exista posibilitatea unei asemenea nașteri, Hristos, ca Stăpân al firii, „a introdus un chip de naștere străin firii”, pentru a arăta că, și atunci când Se face om, nu Se naște ca un om, „ci așa cum Se naște Dumnezeu”.

Hristos „șade în iesle și cutremură lumea, este legat în scutece și legăturile păcatului le rupe”. O taină se petrece la nașterea lui Hristos: „Iată, un Prunc este înfășat în scutece și șade în iesle, iar Maria este de față ca Fecioară și Maică”.
Toate cele ce se petrec în peșteră și în iesle sunt mai presus de înțelegere. În centru se află Persoana lui Hristos, dar și Maica Sa. Sfințitul imnograf spune că peștera se face cer, iar Fecioara, tron de Heruvimi: „Taină străină văd și preaslăvită, cer fiind peștera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându- L, Îl slăvim”.
În icoana praznicului, iconarii o zugrăvesc Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în două ipostaze principale, exprimând două învățături teologice. Unii o înfățișează „pe jumătate întinsă, pe jumătate șezând”, vrând să arate astfel lipsa durerilor nașterii și faptul că Hristos este Dumnezeu. Prin aceasta ei doresc să combată nestorianismul, care susține că Fecioara Maria L-a născut pe Hristos, iar nu pe Dumnezeu. Alții o înfățișează pe Maica Domnului întinsă, ca expresie a istovirii de după naștere, pentru a teologhisi că întruparea lui Dumnezeu a fost reală, iar nu închipuită, combătând în felul acesta dochetismul. În ambele cazuri, înfățișarea Maicii Domnului exprimă taina, măreția ei împărătească, tăcerea și adânca cinstire înaintea lui Dumnezeu Care S-a făcut om. Mâinile ei sunt într-o atitudine de rugăciune.
Fecioara Maria, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a trăit multe taine la nașterea lui Hristos. I-a auzit pe îngeri slăvindu-L, i-a văzut pe păstori venind să se închine dumnezeiescului Prunc. „Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (Luca 2:16). Păstorii nu doar că s-au închinat, ci au și povestit toate câte le-a spus lor îngerul. Când au văzut pe Maria și pe Iosif și Pruncul șezând în iesle, „au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil, și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”. Și în vreme ce ceilalți erau uimiți, „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2:17-19).
La nașterea lui Hristos, la evenimentul întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Maica Domnului s-a aflat în epicentrul istoriei universale, șezând în tăcere, rugându-se și slăvindu-L pe Dumnezeu, ca Împărăteasa cerurilor care L-a născut pe Împăratul Hristos.
Din „Praznicele Maicii Domnului: o perspectivă istorică şi teologică”
Editura Bonifaciu 2019
Traducere de Mănăstirea Diaconești

-1.webp)