Urcam și muntele creștea,
Sub pașii noștri însetați
De locul încă neatins.
Într-un târziu, mi s-a părut
Că am ajuns, dar după culmi,
Se ridica un pisc mai alb,
De nelăsat, de neoprit.
- Vrei să te-ntorci? m-ai cercetat.
- Cum aș putea, când se deschid
Ca niște porți atâtea stânci?
- Atunci să mergem preamărind
Înaltul ce ne ia acum
Din creastă-n creastă, până când
Piatra din vârf de face duh...
Monica Pillat
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!