N-am ținut minte cum îl cheamă.
Poate Ioan, poate Matei,
Poate Luca sau poate Andrei...
M-a rugat un vecin să-i duc niște zeamă.
Mi-a spus că trăiește singur-singurel.
Până atunci nu auzisem de el.
Am bătut la ușă cu inima strânsă.
A deschis ușa cu balamaua neunsă
Și mi-a făcut semn să intru.
Mi-a făcut semn să mă așez.
Am intrat, m-am așezat
Și nu mai știu cât am stat.
Ne-am privit și-am zâmbit.
Am rămas în tăcere-amândoi.
Era o lumină frumoasă
Ca-n viața de-apoi.
Am stat cât am stat,
Apoi m-am ridicat și-am plecat.
I-am dus niște zeamă
Și nimic nu mi-a spus.
Mi-a dat doar niște lumină.
Primită de sus.
Șerban Madgearu
Din volumul „Picături de moarte”, în curs de apariție la Editura „Paideia”
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!