Sub privirea Ta, inima mea
‒ măr pădureț, bubos și rece.
Soi rău, mustind de-amar,
tot sapă după apă în zadar
și tot cu mlaștina petrece.
Obrazul de pelin ros pânʼ la os
rânjește când vrea să surâdă,
și tot aprinde iasca udă,
și tot scrâșnește din amnar.
Dar focul ‒ ioc;
cu ramuri de rușine,
mărul cel sterp se-ntinde spre senin:
Pogoară, Doamne,-un strop de Vin,
și altoiește-mi-Te-n mine.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!