Când m-ai făcut din pământ
Și ai suflat peste mine
Duh de viață
Ai uitat să-mi faci ochi
Așa că m-am născut bâjbâind
Dar nu lent, ci bezmetic,
Lovindu-mă de colțuri
Și sângerând ca stare a firii
Apoi m-am dumirit cum stă treaba
Și-am început să urlu la Tine:
Dă-mi! Dă-mi!
Dar nu știam ce să cer
Știam doar că-mi lipsește ceva
Și-atunci, o, atunci,
Mi-ai pus în mână o strună.
Eram cerșetorul orb
Eram cobza la care cântai rugăciunea.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!