Moartea ta
Îmi dădea târcoale
Îmi mângâia părul
Tăcea
Când o întrebam
Privea puțin pieziș
Cu capul înclinat
Pe gânduri
Apoi, de parcă nimic
Nu s-ar fi întâmplat
Îmi mângâia iar părul
Și eu, fără s-o scap din ochi,
Adormeam.
Știam că, atâta vreme
Cât o urmăresc cu privirea,
Nu are nici o putere.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!