Sofia mea, lacrima mea, inima și bucuria mea...

Sofia cea nouă... asceta de la Klisura. Totul a început acum vreo 10 ani. Traversam o perioadă grea, extrem de grea din viața mea. Un timp cu multă suferință dar și bucurie, un timp cu multe spitalizări în oncologie, însă care mi-a adus cei mai longevivi și dezinteresați prieteni, un timp în care am învățat să supraviețuiesc cu ce am și ceea ce sunt. Un timp greu de dus, nu voi face pe grozava, dar care mi-a adus și multă bucurie. „Timp greu, cu roadă bună”, cum spune Părintele meu duhovnic.

Ei bine, în acel timp am primit în dar de la un Părinte din Sfântul Munte o mapă cu optsprezece fotografii cu Părinți aghioriți. De fapt, erau șaptesprezece (majoritatea deja canonizați astăzi!) și o singură femeie. Pe toate le-am dăruit unor maici de la o mănăstire din apropiere, unde suntem „acasă”, ca să împart bucuria primită, dar fotografia cu femeia nu m-am îndurat să o dau. Deși mi-a cerut-o o surioară, nu am putut... I l-am dăruit pe Sfântul Daniil din Katunakia și s-a bucurat, iar eu am rămas cu fotografia mea.

O îndrăgeam fără să știu nimic de ea. O chema Sofia și trecuse la Domnul pe 6 mai. Atât reușisem să citesc din ce era scris dedesubt. Nu auzisem niciodată despre ea, dar chipul mă atrăgea ca un magnet. Am căutat pe internet nu am găsit nimic. Am așezat fotografia, practic am lipit-o, pur și simplu, deasupra patului, la capul meu. Și în fiecare seară vorbeam cu ea. Îi spuneam câte în lună și în stele, tot ceea ce simțeam peste zi...

Anii au trecut... Era deja prietena mea. Cred că au trecut 5 sau 6 ani, nu mai știu, și într-unul dintre pelerinajele noastre în Grecia ne-am oprit la doamna Parthena și domnul Anastasios. Trebuie să vă povestesc despre această binecuvântă familie. Au trăit toată viața lor lângă un metoc de mănăstire, iar doamna Parthena îngrijea biserica. Seară de seară, împreună cu alte câteva prietene se adunau acolo și cântau Paraclisul Maicii Domnului. Chiar dacă nu era preot, ele se așezau la icoana Maicii Domnului și îi cântau Paraclisul. Operată pe inimă, extrem de bolnavă, dar cu o viață demnă de sinaxar. După ce a trecut la Domnul, soțul ei, domnul Anastasios, s-a dus la fiul său, în Muntele Athos, s-a călugărit și a trecut și el la Domnul înveșmântat în rasă. Mult am câștigat și noi, ca familie, cunoscând astfel de oameni. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Ei bine, revenind la Sofia mea, aici, în casa acestei familii binecuvântate, am găsit pe perete, deasupra scaunului unde mă așezasem… o iconiță mică, plastifiată, cu Sfânta Sofia! Am sărit ca arsă! Am întrebat o pe Kira Parthena: „Cine este?”. I-am povestit... și așa am aflat ca era Sofia cea Nouă, Asceta de la Klisura.

Soțul meu cel bun și iubitor de sfinți a căutat pe internet și, cu GPS-ul, am ajuns acolo! Oare pot să descriu ce bucurie am trăit? Oare voi găsi cuvinte potrivite să povestesc ce am simțit? Cum picioarele mele parcă erau desprinse de trup și zburau? Inimă care devenise mult prea mare pentru locul mic rânduit de Dumnezeu… Oare era aievea?

Și, cum sfinții ne iubesc pentru că ei însăși sunt dragoste, a fost mai mult decât atât... mult mai mult… Și acum, scriind, lacrimile curg... Abia văd literele, pentru ca ochelarii sunt plini… mâinile îmi tremură... dar inima mă îndeamnă să dăruiesc... să împart…

Ei bine, am ajuns, am intrat în biserică și am văzut că Stareța tocmai scosese sfântul cap al Sfintei Sofia spre închinare unui grup de greci ce veniseră în pelerinaj. Bineînțeles că le povestea viața ei și minunile în limba greacă… M-am așezat în genunchi, într-un colț, și am început să plâng. Mă rugam ei și îi spuneam: „Sfânta mea, oare nu-ți e milă de mine? Oare m-ai adus până aici fără să mă lași să te cunosc? Oare nu mă iubești?”. Și tot așa gândind și plângând, ascunsă într-un colț, simt o mâna pe umăr. Ridic capul: este soțul meu care îmi face semn să mă ridic și să mă duc lângă el.

Ce să vezi? Un domn din acel grup i se adresase soțului meu pur și simplu așa, în engleză, întrebând cine e femeia și de ce plânge (eram după o perdea, iar în biserică era extrem de întuneric, dar m-a zărit). Soțul meu i-a povestit în engleză, în câteva cuvinte, toată prietenia mea cu sfânta.

Atunci domnul respectiv i-a spus Stareței despre mine și astfel Gherontissa vorbea, iar acest domn traducea. Oare pot oare exista cuvinte să descriu ce trăiam? Nu… Așa am aflat viața sfintei de la Klisura. Am aflat că a fost căsătorită, am aflat cum a dormit ea pe cuptor, cum se ruga iarna, topind zăpada sub picioare... Cum și acum, cei ce vin și se închină sfintelor sale moaște primesc bogăție de tămăduiri. Cum mamele care nu pot avea prunci sau suferă de depresie pun pe cap baticul sfintei și primesc îndată vindecare.

Aceasta este prietena mea. Iartă-mă, sfânta mea iubită, Sofia mea… care este Sofia Maicii Domnului, prietena și mijlocitoarea tuturor celor ce îi cer ajutorul, Sfânta Sofia cea Nouă, Asceta de la Klisura, astăzi 6 mai prăznuită… Vă îndemn cu dragoste să citiți viața ei tradusă în limba română. Am rugat Părinții să includă în trasele pelerinajelor și Sfânta Mănăstire Klisura, ca să se închine sfintelor sale moaște. Când am fost noi prima dată cu GPS-ul, am „ales” drumul cel mai greu: am trecut printr-o carieră de piatră, singuri în munți... A fost frumos, o aventură întreagă. Dar la întoarcere am aflat ca există drum „normal”, asfaltat până la poartă!

Vă îndemn, dragii mei, iubiți mei, veniți la Klisura! Veniți să cunoașteți bogăția și dragostea Sofiei, fiica Maicii Domnului, Mama și Stăpâna noastră, a tuturor! Vă îmbrățișez cu inima!

Jenica Gavrilă