Șoferul Maicii Domnului

Pentru că astăzi prăznuim icoana „Axion Estin”, vreau să vă spun povestea noastră. De fapt, bucuria Stăpânei... Acum câțiva ani, Eduard, soțul meu, a avut o problemă destul de gravă de sănătate și, pentru ca Bun este Domnul și Mare este mila Stăpânei noastre, am trecut cu bine peste această încercare. În semn de mulțumire, Părintele duhovnic al soțului ne-a dat ascultare ‒ dulce și frumoasă ascultare! ‒ să purtăm o copie a icoanei prin țară, pe unde simțim că ar fi nevoie, într-un pelerinaj organizat de noi și binecuvântat de Părintele.

După ce a făcut puțină rugăciune, soțul a propus un traseu. În marea lui iubire pentru oameni, a zis ca nu toți pot ajunge în Athos, nici pe la mănăstiri, de aceea ar fi bine să ne îndreptăm mai mult spre orașe, spitale, și chiar penitenciare. Mare ‒ și când spun mare spune Mare (țipat, plâns, cum vreți!), dar Mare a fost lucrarea Maicii Domnului! S-au deschis uși unde nici nu îndrăzneam să gândim, am primit atât de mult ajutor, de nu ne va ajunge o viață să mulțumim!

Ei bine, sunt foarte multe minunile trăite, avem mărturie de la două doamne care s-au vindecat de cancer după ce s-au rugat la sfânta icoană. Dragii mei, cu emoție intensă, și chiar cu „piele de găină”, vă mărturisesc că nu știu de unde, nu știu cum, dar veneau de peste tot râuri de oameni, râuri... Noi nu am dorit să mediatizam foarte mult, de aceea pretutindeni rugăm să se anunțe, dar mai în taină, pentru că nu doream „publicitate”. Dar amândoi, și eu, și soțul meu, am înțeles că, de fapt, Măicuța Domnului avea lucrarea ei. Noi nu am fost nicio clipă decât cei ce duceau icoana. „Șoferul ei…” ‒ cum spunea atât de frumos soțul meu.

Nu știu dacă pot povesti ce am trăit când am fost la Penitenciar. Niciodată nu vom uita dragostea cu care a fost primită de deținuți... Sau ce sentimente am avut când am ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde Părintele Tudor Peiu a avut dragostea să facă priveghere în cinstea icoanei. Noi nu știam atunci nici dacă ni se va îngădui să ducem sfânta icoană în incinta spitalului, fiind vorba de anul 2022, când încă mai erau restricțiile pandemiei, dar mare este Domnul! Acolo unde am cunoscut multe mame cu obrajii plini de lacrimi… Acolo unde suferința este la ea acasă... Acolo unde, după câteva luni, m-a sunat o mămică ce avea copilașul internat în stare gravă, ca să-mi spună că sunt amândoi acasă și totul este bine.

Sunt atât de multe... dar cred că cel mai mult m-a impresionat povestea unei mame. Eram undeva, în Brașov. Stătusem la o biserică de mir o zi și o noapte, ca să poată veni oricine dorește să se închine, iar a doua zi, la ora 6 dimineața, trebuia să plecăm spre următoarea destinație. Am pregătit icoana, am așezat-o în cutia ei, dar când să punem capacul, nu se închidea! Am scos tot ce era pentru protecție, am reașezat-o, dar capacul tot nu se închidea. Nu înțelegeam. Era pusă exact așa cum fusese de o săptămână… pur și simplu, nu înțelegeam! Părintele era cu noi, mai erau și câțiva oameni, și toți ne uitam unii la alții cu mirare. Cineva a zis: „Nu vrea să plece!”. Le-am spus: „Cred, dar și alții au nevoie de Stăpâna noastră”. Și, cum ne chinuiam și discutam acolo, numai ce vedem că parchează grăbit o mașină lângă noi. Coboară în fugă o doamnă cu cei trei copii ai ei și, plângând, spune: „Ahhh, nu ați plecat!!! Am vrut să venim aseară, dar nu am putut, și tot drumul copiii s-au rugat să nu plece icoana, ca să se închine și ei”. Mare este dragostea Maicii Domnului! Mare este mila Ei! S-au închinat, apoi capacul s-a închis de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceasta este Maica noastră! Aceasta este Stăpâna noastră! Acesta este dragostea ei!

Să nu gândiți ca noi, eu și soțul, suntem speciali. Nu! Să nu primiți acest gând. A fost și pentru noi o lucrare pe care, poate, cândva o voi povesti. Dacă aș scrie tot ce am văzut în acele șapte zile, dacă aș povesti câte minuni, câte lacrimi, câți copii îngenunchiați înaintea Stăpânei, rugându-se pentru mama lor bolnavă de cancer, dacă ați fi auzit cât de fierbinte și curat se rugau... Pot însă să vă spun că ceea ce am văzut, emoția, credința, dragostea poporului nostru nu le voi uita niciodată!

Icoana se află acum la Schitul „Sfântul Meletie” din Mănicești. Părintele Meletie a fost cel ce a scris prima carte liturgică în limbajul semnelor. Puteți merge acolo să vă închinați Maicii Domnului reprezentată în icoana „Axion Estin”!

Jenica Gavrilă