„Smeritu-m-am şi m-am mântuit!”

Ne vorbește Sfântul Dionisie de la Colciu

Când omul e cuprins de egoism, nu mai are nici o judecată adevărată. Dacă egoismul s-a instalat în mintea ta, socoteşti că numai ce zici tu, aceea-i bun. Şi de-acuma Satana, duhul cel rău, îţi şopteşte la ureche numai cele rele şi tu spui că aşa-i bine, „ce fac eu e bine” – asta înseamnă egoismul, mândria. Patima asta o ţinteşte vrăjmaşul, doar de aceea a căzut din cer, şi se osârduieşte cu toată tăria lui să instaleze în sufletul fiecăruia din noi egoismul: „Eu fac ce ştiu, nu ce mă învaţă altul! Eu! Ce ştiu!”. Asta e arma cea mai puternică a vrăjmaşului.

Şi-atuncea-i primejdia mare, că nu te poţi îndrepta. De aceea, vezi cum zice Sfânta Scriptură? Smerita cugetare e cea mai mare faptă bună. „Smeritu-m-am şi m-am mântuit” (Psalm 114:6), scrie Sfânta Carte. Dacă nu te smereşti, nu te pocăieşti.

Cea mai mare armă a vrăjmaşului este înălţarea minţii. Şi la noi, la schimonahi, mult se luptă vrăjmaşul să bage în ideile noastre, în inima noastră, înălţarea minţii. Cine are înălţarea minţii este în mâna diavolului. Când ştie că îl stăpâneşte pe om astfel, nici nu-l mai munceşte în alt chip, pentru că ştie că nu se mântuieşte.

Dacă nu ne smerim, spune aşa Sfânta Carte: „De nu vă veţi smeri, tot aşa veţi pieri” (cf. Luca 13:3). De aceea trebuie atenţie, cei care aveţi familii, ca, de mici copii, vlăstarele pe care le veţi aduce în viaţă să le creşteţi cum trebuie, pentru că datoria familiei nu este numai să aducă om în lume, ci mai ales cum să-l creşti ca să ai plată de la Dumnezeu.

Să-l creşti în frica lui Dumnezeu, ca să poată căpăta smerita cugetare, că dacă omul are smerita cugetare, totdeauna este apropiat de Dumnezeu şi nu face greşeli. Dar, dacă este plin de patimile lumii acesteia, cu anevoie poate urma drumul cel bun pentru mântuire.

Starețul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos (Ed. Prodromos, 2009)