Ca un râu ce-și iese
Uimit dintre maluri
Alergând spre lacul
Ce adânc îl cheamă
Nu doar carnea, ci
Și mințile, iubite,
Se pătrund aievea
În vârtejuri line
Și ca păstrăvi, visuri
Sar din râu în mine
Fulgerând pustiul
Cu fisuri de zori
Și deodată lacul
Tulbure tresaltă
Se-oglindește-n ceruri
Și se face râu.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!