Am așternut câteva rânduri despre o frumoasă întâmplare din viața mea. Am scris spre slava Sfântului Mucenic Mina (†11 noiembrie), dar şi spre a-mi face un duș rece ori de câte ori ar intra îndoiala în sufletul meu. Eu sunt de câteva zile într-o stare de plutire... Extraordinar lucru am trăit!
Dezorientată, amețită de cap, pe marginea prăpastiei deznădejdii… pur și simplu, nu înțeleg ce se întâmplă cu mine şi de ce mi se întâmplă numai mie…
De câteva luni se țin necazurile de mine și eu de ele. Mi-e frică de visele din noapte, le urăsc, nu le mai vreau, pentru că se împlinesc absolut toate, iar eu aștept stresată și atentă pe cât pot, dar totuși incapabilă de a schimba ceva.
Ba dau cu mașina într-o groapă bine camuflată, unde iarba e crescută la nivel cu cea de pe drum – minus 350 de euro. Ba strivesc telefonul, închizând portbagajul mașinii – minus 200 de euro. Ba ajung la Urgențe cu puiul cel mic, care își taie buza de jos cu incisivul, alunecând banal de pe scaun în picioare, în timp ce pregăteam cina. Sau, pur și simplu, închid ușa peste o unghie, de văd toate culorile curcubeului… Ajung la concluzia că sunt o căscată desăvârșită.
Şi paharul se umple când uit 1.000 de euro undeva, într-un magazin de construcții! În primă instanță nu știu cum să reacționez… Să râd? Să plâng? E glumă sau e adevărat? Oare mai urmează ceva? Am vaga impresie ca „întunecelul” m-a luat la încercări. Și au venit toate într-o perioadă în care facem sacrificii enorme pentru a economisi fiecare bănuț, ca să cumpărăm o casă prin împrumut. Cel mai mult mă doare nu suma mare de bani, ci munca soțului de aproape o lună dusă pe apa sâmbetei și faptul că îl dezamăgesc pentru a nu-știu-câta oară… Am ajuns în situația să mă întreb de mai sunt normală, ce să mai zic?!
Duminică, la o săptămână de la eveniment, când, în inima mea, îmi luasem rămas-bun de la bani, doamna preoteasă, apoi Părintele la predică sugerează să apelăm la ajutorul Sfântului Mina. Auzisem prin liceu de el, mergeam din când în când la o biserică ce îl avea ca ocrotitor. În rest, zero informații la bord.
Îmi propun să facem cunoștință, și seara adorm citindu-i viața pe scurt și câteva minuni. Descopăr că a fost mucenic. La sfatul doamnei preotese, mă angajez să-i citesc până vineri, de ziua lui, Acatistul, cu dorința de a afla banii doar dacă suntem mai în nevoie decât cel ce i-ar fi găsit.
Chiar dacă e loc de mai bine, luni l-am spus, fiind destul de prezentă la rugăciune, datorită curiozității de a-l cunoaște mai îndeaproape. Astăzi am hotărât să-l spun în grabă, în timp ce-mi vizitam copilașul la cimitir. Puiul meu ceresc a devenit legătura mea directă cu Dumnezeu. Ori de câte ori mă gândesc la el, mai trimit și câte o rugă lui Dumnezeu şi Măicuței noastre, precum de câte ori cânt „Cuvine-se cu adevărat..” îmi amintesc de el (i-am fredonat de multe ori această rugă când se afla în burtica mea).
Printre morminte şi printre saluturile vizitatorilor, înalț crâmpeie de rugăciune, căci gândul zboară, înfricoșându-mă, şi prinzând curaj pe ici-colo: „Folositor şi ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube…”, „Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute…”, „Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?”.
La nici două minute după ce termin Acatistul, sună telefonul. Este Elena, consultantul de la magazin:
- Poți să vii?
- A ajuns gresia?
- Nu, numai să nu plângi…
Pierd șirul a ceea ce-mi spune și întreb cu vocea tremurândă:
- Ai găsit banii?
Era imposibil pentru mine – şi totuși, atât de posibil pentru Dumnezeu!
- Da, erau bine ascunși printre exemplarele de top. I-am numărat și sunt exact 1.000, după cum mi-ai spus.
Țipete, lacrimi şi bucurie la maxim pentru minunea ce o trăiam. Mulțumiri cu nemiluita! Îmbrățișări la toată lumea! La doar două Acatiste spuse ca vai de capul lor, Sfântul Mina îmi răspunde… și știu că nu merit, Doamne! Rămân fără cuvinte, toată numai emoție. Să se găsească banii la atâtea zile de la pierdere, într-un magazin pe unde perindă zi de zi oameni și oameni? Probabilitate scăzută – și iată că se poate!
Sfinte Mina, îți mulțumesc și pentru descoperirea banilor, dar mai ales pentru întărirea mea. Ajută, Doamne, necredinței mele!
Victoria (Pino Torinese, Italia)
Fotografie de Nikolaos Dimou / pexels.com
Din articolul publicat în „Familia Ortodoxă”, noiembrie 2017
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!