Cerșind mereu
și de la fiecare
îngăduință
mângâiere
confirmare
am înțeles, cu greu,
că orice intenție
e dispersată de eu
ca lumina de-o prismă.
Și oarecine,
ca să ajungă la tine
prin eul său trecând
se îmbibă pe rând
de tot ce-a durut
tare, în trecut,
dincolo de gând,
dincolo de vrere,
în șirul lung de oameni
care l-au născut.
Dar prisma-durere
e învăluită
și înăbușită,
ca să nu se-arate
snopul de păcate
din veac adunate,
ca să nu ciobească
idolul de lut
ca să nu deșire
haina cea lumească
ce ni s-a țesut
Sărmane făpturi
stând îngrămădite
pe-o gură de iad,
fără legături,
cerșind, fiecare,
ce crede că n-are
de la oarecine
care nu mai vine...
Maria Dragomirescu
Fotografie de Hurrah Suhail / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!