Fiule,
mai vorbește cu mine!
Întreabă-mă ce fac,
dacă mi-e bine...
Ori spune-mi, uneori,
câte ceva despre tine
Eu nu mai știu de-atâta vreme
ce păsări cuibăresc și cântă
în inima ta
Mă tem ca închipuirea
să nu ne arunce și mai departe, cumva...
Cum ne vom regăsi apoi,
în liniștea cea mare,
ori în furtună?
Cum ne vom recunoaște,
când va fi să ne-nfățișăm împreună?
„Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”
cum voi putea spune?
Iată, eu învăț cu greu
să recunosc, să prețuiesc, să mulțumesc pentru toate, căci toate sunt bune!
Maria Dragomirescu
Fotografie de Nida Kurt / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!