Scrisoare

Fiule,

mai vorbește cu mine!

Întreabă-mă ce fac,

dacă mi-e bine...

Ori spune-mi, uneori,

câte ceva despre tine

Eu nu mai știu de-atâta vreme

ce păsări cuibăresc și cântă

în inima ta

Mă tem ca închipuirea

să nu ne arunce și mai departe, cumva...

Cum ne vom regăsi apoi,

în liniștea cea mare,

ori în furtună?

Cum ne vom recunoaște,

când va fi să ne-nfățișăm împreună?

„Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”

cum voi putea spune?

Iată, eu învăț cu greu

să recunosc, să prețuiesc, să mulțumesc pentru toate, căci toate sunt bune!

Maria Dragomirescu

Fotografie de Nida Kurt / pexels.com