Scăldat de valurile rugăciunii şi ale păcii

Ne vorbește Părintele David de la Iovan Dol

Focul harului

Rugăciunea a lucrat ca o flacără liniştită al cărei foc a ars patimile pe fruntea inimii mele. Fiindcă îmi aminteam de cuvintele Părintelui că Domnul dă harul înainte de moarte, mă gândeam atunci că voi muri. Dar nu a fost să fie. Domnul nu îndură nimic necurat, nicio patimă, nici dragostea faţă de cele lumeşti, nici ura faţă de aproapele. De aceea, nu vă faceţi griji pentru lucrurile absolut necesare de care am fost lipsit în perioada de convalescenţă. Domnul răsplăteşte pentru toate. Sunt conştient că deseori dobândesc cele pentru care Părinţii rabdă cate 30-40 de ani de aspre nevoinţe în pustie. Dacă aş şti cum să le păstrez...

Într-adevăr, boala mi-a adus mult bine şi-I mulţumesc şi-I dau slavă lui Dumnezeu pentru ea. Mă mir foarte tare cum acum, fără vreo osteneală, dobândesc cele pentru care m-am ostenit ani de zile.

Tânjirea după Dumnezeu

Pană acum au fost momente când mă cutremuram, iar acum trăiesc sub un stres continuu. Dumnezeu leapădă postul şi nevoinţa mea, însă nu-mi leapădă sufletul. Doar tânjirea după Dumnezeu mă ţine şi mă întăreşte. Ea face fiecare făptuire şi păcat al meu de neconceput. Ea alungă frica de moarte. Chiar şi în iad dacă mă aflu, ea nu mă lasă. Pe ea iadul nu o poate îndura. Zi de zi privesc cum templul meu trupesc se năruie, iar tânjirea sporește. Ea cuprinde şi tristeţea, şi suferința, şi focul, şi Învierea.

Astăzi toți tânjesc după câte ceva. Însă tânjirea după Hristos este cea mai puternică, fiindcă ea întrece ceea ce pricepe mintea. De atâtea ori m-am desfătat cu mintea în rugăciune, iar acum această minte nu mă mai poate ajuta cu nimic, fiindcă tânjesc, adică duc dorul după ceea ce nu se poate dobândi. Poate aceasta este pentru că Sfânta Biserică vrea ca în aceste zile ale Marelui Post, mai mult decât în celelalte zile ale anului, să simțim izgonirea şi căderea noastră, însă tânjirea adevereşte că aceasta nu este starea noastră firească. Acum Dumnezeu Se ascunde de noi, pentru ca noi să ne smerim mai mult şi să ne căim mai mult. De aceea tânjesc atât de mult.

Plânsul

Şi părăsirea de către Dumnezeu este o parte componentă a căii noastre către veşnica Lumină. De ce atunci să nu o primim cu recunoştinţă?

Iar eu, îndată ce am priceput că sufletul meu se afla din nou pe tărâmurile iadului, orice gând de mândrie m-a părăsit, iar la poarta inimii a început să bată plânsul.

Rugăciunea

Mai bine să staţi de vorbă cu Dumnezeu decât cu oamenii. După Psaltire faceţi loc Rugăciunii lui Iisus, mintea să plutească în această împărăție şi să se obişnuiască cu atmosfera ei. Altfel nimeni nu va fi în stare să îndure apropierea lui Hristos şi strălucirea Feţei Sale în veacul viitor.

Smerirea

Doamne, astăzi voi fi foarte ocupat, se poate întâmpla să Te uit, însă Tu să nu mă uiţi! Doamne, dăruieşte-mi smeritul Tău Duh, fiindcă altfel cum aş recunoaşte prezenţa duhului mândriei, a duhului luciferic dinlăuntrul meu? Nu este îndeajuns ca omul să ştie să se smerească, este necesar să o facă neîncetat, chiar douăzeci şi patru de ore, zi după zi, cu nesfârșită smerenie, iar nu doar pentru câteva clipe pe zi. Şi când Domnul nostru ne trimite smeritul Său Duh, şi când Îl simţim şi Îl recunoaştem, atunci suntem mulţumiţi de noi înșine şi încetăm să ne mai osândim şi să ne smerim. Aceasta se întâmplă din pricina mulţumirii de sine, adică a cugetelor pe care le primim. Iată cum poate omul să ajungă la smerita cugetare prin rugăciune. Astfel au învățat şi au făcut Sfântul Siluan şi mulţi alţi Sfinţi.

Cerul

În ceea ce priveşte tămăduirea mea voi spune: când Cerul este deschis nădejdii mele, atunci strig: Ce-mi mai trebuie! Atunci uit că sunt în trup, şi mai ales că pătimesc de vreo boală. Iar când Cerul este închis, atunci spun: La ce-mi foloseşte sănătatea? Şi de-aş fi cel mai sănătos om din lume, ce ar însemna pentru mine asta, dacă Dumnezeu nu este cu mine!

Valurile rugăciunii

Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt din nou scăldat de valurile rugăciunii şi ale păcii, am uitat din nou de această lume, abia îmi amintesc să iau medicamentele... Sunt cu totul pierdut în chilie, ştiu doar de rugăciune, mă rog neîncetat pentru voi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!”. Iată, acum vedeţi cum Dumnezeu ne poartă de grijă când ne lăsăm în voia Lui. „Căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. (Luca 12:31)

Din „Rănit de dragostea lui Hristos. Mesaje şi povăţuiri

ale Părintelui David de la Schitul Iovan Dol”, Editura Egumenița, 2018

Traducere de Monahia Domnica Ţalea