„Să vă iubiţi unul pe altul”

Ne vorbește Sfântul Sofronie de la Essex

(†11 iulie)

Iară şi iară, mulţumesc lui Dumnezeu, Care îmi dă bucuria să mă întâlnesc cu voi...

Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice ușor direcţia sau să întoarcă. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de Însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie păstrată pentru a atinge ţelul nostru de pe urmă.

Şi iată, fraţilor şi surorilor, astăzi vreau să vă spun că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţuirii: aspectul nu gnostic, ci etic al vieţii noastre ‒ iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci când, la Cina cea de Taină, a spus: „Să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15:17). Aceasta nu înseamnă că suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a căuta şi a deţine deplinătatea cunoaşterii ‒ acea deplinătate care este Însuşi Domnul (cf. Ioan 17:3). Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii.

Şi iată, astăzi vreau să spun că, deşi noi împărţim truda în fizică şi intelectuală, totuşi unimea şi mântuirea vin numai prin dragoste. Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos decât noi ‒ şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii, în exterior, sunt plini de informaţie din tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească.

„A înfrânge mândria care ne împiedică a iubi”

În cartea mea despre Stareţul Siluan, la sfârşitul descrierii vieţii sale adaug cuvântul lui cel de pe urmă. Eu i-am zis: „Îmi pare rău că sunt tot mereu bolnav şi nu am mai multă vreme să dau theologiei”. Cu blândeţea şi liniştea lui caracteristică, el m-a întrebat: „Şi socotiţi aceasta a fi ceva mare?”. Eu mă purtam cu el ştiind că era cel mai înalt dar al bunăvoirii lui Dumnezeu către mine. Şi, fireşte, nu am putut răspunde la întrebarea lui. După un moment de tăcere, îmi zice: „Mare este un singur lucru: a ne smeri, a înfrânge mândria care ne împiedică a iubi”.

Am numit aceasta cuvântul cel de pe urmă, pentru că şi Domnul vorbeşte despre acelaşi lucru la Cina cea de Taină. Şi Apostolul Pavel tot aşa zice: „Şi încă mai înaltă cale arăt vouă. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea prorocie şi aş şti tainele toate şi toată cunoaşterea, şi de aş avea toată credinţa, cât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată averea mea, şi dacă trupul meu aş da să-l arză, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte…”. (I Corinteni 13:1-3)

Şi în cuvântul cel de pe urmă al Cuviosului Siluan, într-o formulă cât se poate de scurtă se cuprinde aceeaşi putere a dragostei care mântuieşte şi care este centrul a toată viaţa, chiar a Înseşi Dumnezeirii. La mulţi alţi sfinţi, pe oricare îl vom lua, totul se reduce la aceeaşi. De-aceea, mai ’nainte de toate, noi trebuie să păzim dragostea şi să tânjim către ea.

Dacă ar fi dragoste, întreaga lume creştină ar fi una, după chipul unimii Sfintei Treimi. Dacă lumea creştină este frântă în bucăţi, aceasta numai din pricina faptului că nu păzesc creştinii poruncile Domnului. Câte discuţii, câte eforturi intelectuale de fiecare parte, pentru a dovedi că ei deţin ce este mai bun, şi nimic nu a dus în veacul nostru la nici un rezultat.

Aşadar, nu vreo oarecare funcţie în viaţa pământească mântuieşte pe om, ci pe om mântuieşte numai viaţa după poruncile lui Dumnezeu. Dacă omul păzeşte poruncile, şi le păzeşte cu adevărat, cu simţământul că Domnul le-a grăit ca fiind ultima descoperire oamenilor despre cum trăieşte Însuşi Dumnezeu, întreaga noastră viaţă va deveni alta.

Din „Cuvântări duhovnicești” (vol. I)

Ed. Reîntregirea, 2004

Traducere de Ierom. Rafail Noica