În Pridvor împlinește un an
Într-o zi de mare praznic, la Pogorârea Sfântului Duh, s-a aprins această lucrare care, în timp, a devenit pentru mulți dintre noi un loc de întâlnire, de mărturisire și de întoarcere spre Dumnezeu. Privesc acum în urmă cu emoție și recunoștință. A trecut repede, dar în acest singur an s-au adunat multe cuvinte, lacrimi, bucurii, mărturisiri și începuturi bune.
Pridvorul acesta a crescut repede, ca o lucrare binecuvântată, cu oameni, cu inimă, cu dor, cu rugăciune și cu multă jertfă nevăzută.
Pentru mine, În Pridvor nu este doar un site. Este un loc în care am intrat, la început poate timid, cu pași mici, cu gânduri multe, cu frici, răni și neputințe, dar și cu dorința de a fi mai aproape de Dumnezeu. Încet-încet, am simțit că Pridvorul ne primește pe fiecare așa cum este: cu povestea lui, cu lupta lui, cu rana lui și cu nădejdea lui.
Pentru că fiecare dintre noi, cei care ne-am întâlnit aici, purtăm în suflet aceeași sete: să nu trăim degeaba, să ne sfințim și să ne apropiem de Hristos.
Mântuitorul ne spune: „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Cred că aici se află una dintre cele mai frumoase taine ale acestui loc: când ne adunăm cu gând bun, cu cuvânt curat și cu dor de Dumnezeu, Hristos nu ne lasă singuri. Poate că nu ne vedem mereu față către față. Poate că unii dintre noi nu ne cunoaștem decât prin cuvinte. Dar un cuvânt scris cu inimă poate deveni punte, mângâiere și, uneori, început de vindecare.
În Pridvor am scris și eu despre mine: despre luptele mele, despre căderi, despre felul în care Dumnezeu m-a ridicat și mă ridică. Nu am scris pentru că aș avea răspunsuri la toate, ci pentru că am înțeles că o inimă se poate sprijini, în taină, de mărturisirea altei inimi.
M-am vindecat scriind. Și încă mă vindec.
Cu fiecare articol, cu fiecare gând așezat pe hârtie și cu fiecare durere pe care am avut curajul să o privesc, am simțit că Dumnezeu lucrează. Nădăjduiesc ca măcar un om care citește aceste rânduri să simtă că nu este singur, să prindă curaj și să-și spună: „Dacă Dumnezeu a lucrat acolo, poate lucra și în mine!”.
Astăzi, la aniversarea de un an a Pridvorului, îmi îndrept gândul recunoscător către cei care au primit această idee în inimă și au avut curajul să o pună în lucrare. Alex, Anca și toți cei care lucrați în umbră, știu că în spatele unui astfel de proiect stă multă osteneală, grijă, timp dăruit și jertfe pe care poate nimeni nu le vede.
Vă mulțumesc. Vă mulțumim. Vă suntem recunoscători pentru dragoste, pentru jertfă, pentru încredere și pentru felul în care ați deschis această poartă.
Îl rog pe Dumnezeu să vă întărească în lucrarea cea bună: să vă dea putere când obosiți, lumină când nu știți încotro să o luați și pace în toate. Pentru că bine ne este nouă să fim împreună.
La mulți ani, În Pridvor!
Să crești mai departe frumos și curat, cu binecuvântare. Să fii loc de odihnă pentru cei obosiți, sălaș de întoarcere pentru cei rătăciți, tărâm de curaj pentru cei slăbiți și lăcaș de mărturisire pentru cei care au primit un talant și vor să-l pună în lucrare. Și, mai ales, să rămâi ceea ce ai fost de la început: un loc în care ne adunăm cu dor de Dumnezeu și în care învățăm, încet, să ne iubim unii pe alții.
Să ne iubim unii pe alții… în Pridvor.
Andreea Macra