Ne vorbește Părintele Teofil Părăian
Credinţa noastră creştină este credinţa bucuriei. Noi, credincioşii creştini, trebuie să fim oameni ai bucuriei, nu numai înmulţitori, ci şi purtători de bucurie. Trebuie să avem o euforie. Bineînţeles că nu trebuie să căutăm lucrul acesta anume, dar nu se poate să trăieşti corect şi să nu-ţi dea Dumnezeu bucurie. Dumnezeu nu rămane niciodată dator nimănui. Omul rămane adeseori dator lui Dumnezeu, că nu împlineşte poruncile, dar Dumnezeu nu rămane nimănui dator. Dumnezeu ne dă bucuria, ne face purtători de bucurie. Nu se poate să fii credincios şi să nu fii bucuros.
Credinţa noastră este o chemare la bucuria de la Paşti. Ortodoxia, taina ortodoxă, trăirea în dreapta credinţă este o trăire în bucurie − o trăire în bucuria nădejdii şi într-o bucurie mai presus de fire. Şi necredincioşii au o bucurie a lor, dar nu este de calitatea bucuriei pe care o dă credinţa în Dumnzeu.
Aşa zice Sfântul Apostol Pavel: „Noi suntem lucrători ai bucuriei” (cf. II Corinteni 1:24). Ca să fim lucrători ai bucuriei, trebuie să facem ceva pentru binele altora şi, când facem ceva pentru binele altora, facem şi pentru binele nostru, pentru că nu se poate să faci ceva bun pentru altul şi să nu-ţi rămană şi ţie. Sfântul Atanasie cel Mare spune că „Cel care unge pe altul cu aromate, el mai întâi miroase frumos”, adică el este cel dintâi beneficiar al miresmelor pe care le îndreaptă către altul. Aşa este şi cu bucuria creştină: dacă ne putem face lucrători ai bucuriei, vom putea avea şi noi bucurie din bucuria altora.
Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: întai e datoria, şi-apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria, şi după datorie vine bucuria. Să nu aşteptăm să facă Dumnezeu ceea ce trebuie să facem noi. Să ne facem şi noi partea noastră în îmbunătăţirea vieţii noastre. Să nu aşteptăm să facă Dumnezeu decât ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu, iar noi să ne împlinim partea noastră în mântuirea noastră.
Dumnezeu nu doreşte că fiii Săi să fie nişte tânguitori, privitori cu faţa spre trecut, ci vrea să fie nişte oameni fericiţi, privind spre viitor şi spre veşnicie. Cine sunt fericiţi − știţi cine? Cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în Dumnezeu − sau, în orice caz, nu crede destul. Credinţa în Dumnezeu este izvor de fericire.
Dacă mergi pe calea fericirii, chiar şi în condiţii de nefericire, poţi să fii fericit.
Din „Veniți de luați bucurie!”, Editura Teognost 2001
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!