Logo
Să dorim mierea Harului dumnezeiesc!

Să dorim mierea Harului dumnezeiesc!

Data Publicării

Să dorim mierea Harului dumnezeiesc!

Ne vorbește Stareţa Macrina Vassopoulos 

Să dorim mierea Harului dumnezeiesc!

De multe ori am auzit vorbindu-se despre smerenie, dragoste, zdrobire de inimă, dar le-am uitat, pentru că diavolul umblă mereu prin Mănăstire şi ne pândeşte, ca să vadă dacă facem voia lui. Din păcate, cugetul ni se întunecă, intră în letargie. De nimic nu se teme diavolul atât de mult ca de rugăciune, dar se bucură atunci când vede moleşeală, akedie. Mai întâi să gândim, şi apoi să vorbim.

Să plângem din cugetarea la moarte, iar nu din faptul că ne-a „împuns” una sau alta. Un Sfânt Părinte spunea: „Aşa cum mergem cu frică şi cu cutremur la Dumnezeiasca Împărtăşire, tot astfel să-l vedem pe fiecare frate al nostru, pentru că este chipul lui Dumnezeu!”. Dacă vom vedea astfel pe fiecare om, cu neputinţă este să nu ne ierte Dumnezeu, pentru că El este dragoste.

Diavolul ne războieşte cu văicăreala, ne îndeamnă să vorbim fără să gândim şi să-l supărăm pe aproapele, şi astfel pierdem măreţia lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ar trebui să dorim mierea şi nespusa mireasmă a Harului dumnezeiesc, dragostea lui Hristos şi măreţiile cereşti! Să vedem cetele îngereşti − nu cu ochii, ci cu simţurile noastre duhovniceşti. Însă cu văicăreala şi cu prostiile noastre ne păgubim şi pierdem dumnezeiasca măreţie. Dacă ne-am gândi ce ne face diavolul şi ce pierdem, am plânge zi şi noapte. Ne războieşte să nu facem rugăciune, să nu ne sculăm ca să mergem dimineaţa la biserică, să nu mergem la vreme la slujbe, să pierdem cele duhovniceşti, ca să se facă pe placul diavolului. De aceea, dacă vom lua aminte şi ne vom îndrepta, vom avea veselie, dulceaţă şi vedere duhovnicească, iar mierea Harului va curge din gura noastră. Vreau să vă aud că-mi spuneţi: „Maică Stareţă, nu-mi mai pot stăpâni simţirea inimii, această măreţie, contemplaţia!”.

Să nu pierd nici un minut pentru dragostea lui Hristos!

Să punem început bun, pentru că vom vedea că se întâmplă multe. Dacă ne vom lăsa cugetul să umble în voie, se va îngroşa şi nu vom mai vedea ce facem şi ce spunem. Să cugetăm: „Au venit vremurile din urmă, de aceea eu voi lucra cu ora, ca să nu pierd nici un minut pentru dragostea lui Hristos!”. Cine va face aceasta multă plată va primi. Nu râsete, nu umblare de colo-colo. Aici am venit să lucrăm pentru Dumnezeu, să-L adorăm pe Dumnezeu. Aici este casa lui Dumnezeu, este casa Maicii Domnului. În fiecare zi ne tămaiază, iar noi nu simţim, nu vedem. Ochii noştri sunt închişi.

Locuim într-o măreţie cerească, într-o bucăţică de Rai. Ne păzesc îngerii şi Arhanghelii. Ei ne scoală noaptea ca să ne rugăm, ca astfel să se slăvească neîncetat numele lui Dumnezeu. Să-L iubim mult pe Hristos şi să ne agăţăm de grumazul Său. Nimic nu ne poate oferi o discuţie cu o soră, în timp ce, dacă ne vom dărui în întregime lui Hristos, vom rosti neîncetat Rugăciunea şi vom cugeta la cele sfinte, vom dobândi foarte multă bucurie, iar Rugăciunea ne va da aripi. Vom lucra cu multă grijă la ascultarea noastră şi nu ne vom lenevi de la împlinirea îndatoririlor, pentru că lui Dumnezeu I le dăruim, nu vreunui copilaş sau vreunei vecine. Oare cum suntem acum, tot așa vom fi și în cealaltă viaţă? „Mulţi chemaţi, dar puţini aleşi”.

Să luăm aminte foarte mult la trăirea noastră. Să petrecem cu plăcere de Dumnezeu. Mai întâi să gândim, şi numai după aceea să vorbim − raţional, liniştit, cu bunătate, cu blândeţe şi cu dragostea lui Hristos. Să luăm aminte să nu-l vătămăm pe fratele nostru, discutând despre lucruri care nu au valoare sau pe care le-am lăsat în lume. Unde este smerenie, acolo este şi Harul lui Dumnezeu. Undeeste egoism şimândrie, acolo este diavolul.

Să punem început bun, ca să avem şi sfârşit bun

Să nu vă împărtăşiţi cu nesimţire şi fără lacrimi, ca să vă fie de folos Dumnezeiasca Taină. Să ne zdrobim cu inima, nu să umble duhul nostru în dreapta şi în stânga. Rugăciunea le va aduce pe toate. Dacă ziua nu vom fi cu luare-aminte şi rugăciune, noaptea vom fi frânte de oboseală şi nu va veni Dumnezeu în sufletul nostru. Să studiem Sfânta Scriptură. Să citiţi până la sfârşit şi iarăşi s-o luaţi de la început. Dacă veţi pune astfel de început, va veni Harul lui Dumnezeu în sufletul vostru şi o veţi înţelege.

Să punem stavilă cuvintelor, pentru că vorbirea în deşert pricinuieşte cădere sufletului, şi apoi omul nu se mai poate îndrepta. Diavolul ne spune că cutare soră nu ne place, una este aşa, cealaltă este altfel. Noi să-i răspundem: „Fiecare om este chipul lui Dumnezeu. L-a plăsmuit Dumnezeu cu harismele sale”. Să nu mai aud pe niciuna că judecă şi osândeşte! De îndată ce vom muri, prima treaptă pe care trebuie s-o trecem este cea a osândirii. Ne vom împiedica şi vom cădea în iad. Nu se mai opreşte această gură a noastră ce trebuie cusută! Primul lucru cu care trebuie să ne luptăm este păcatul osândirii. Să începem să rostim Rugăciunea. Să lepădăm împătimirile pe care le avem înlăuntrul nostru, care ni s-au făcut tumoare canceroasă în suflet. Acestea sunt un venin cu care diavolul ne otrăveşte sufletul.

Să privim numai şi numai la noi înşine. Mintea s-o ducem mereu la Tronul lui Dumnezeu. Vrem să ne ajutăm pe noi înşine? Să ne ducem mintea la Tronul lui Hristos. Iar de la Tronul lui Hristos la Tronul Maicii Domnului, şi să-i spunem câteva cuvinte Maicii Domnului, să-i mulţumim că ne mai rabdă, că ne dă mâncare, somn... Această măreţie unde altundeva o vom afla? Nicăieri.

Aşadar, luare-aminte şi rugăciune. Mă rog Preabunului Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Stareţului nostru, să punem început bun, ca să avem şi sfârşit bun. Şi să mergem toate la Hristosul nostru, să ne desfătăm împreună de bunătăţile Raiului, acolo unde sunt florile cele înmiresmate ale lui Dumnezeu-Cuvântul! Fie ca aceste cuvinte să se întipărească în inimile noastre. Amin.

Din Stareţa Macrina Vassopoulos, „Cuvinte din inimă”,

Editura Evanghelismos, 2015

Traducere de Iersoch. Ștefan Nuțescu


2 Comentarii

A

Anca Stanciu

Dragă Irina, cred că știm prea bine cu toții care e punctul de la care începe bârfa, și știm și ce înseamnă a judeca și a osândi - iar dacă nu „știm” teoretic, practic nu se poate să nu simțim o strângere de inimă ori de câte ori judecăm, bărfim, osândim. Stareța Macrina nu stă la asemenea discuții „subtile”, care delimitează hotarele dintre păcate: ea vine cu soluția, cu medicamentul, cu antidotul: mai puțină vorbă și mai multă rugăciune! Aceasta este cea mai bună probă a duhovnicei unui om: cuvintele lui nu sunt goale, ci purtătoare de experiență - ne vindecă, ne alină și, mai ales, ne arată calea izbăvirii de păcate. Pe aceasta să o „citim”, pe aceasta să o urmăm din îndemnurile Maicii!

I

Irina P

Cat de frumos!!! Care este diferența dintre a osandi si a judeca? Care este punctul de la care începe bârfa? Mai am o întrebare, dar nu-mi vine cuvântul ce-mi trebuie, o voi scrie mai tarziu. Slava Ție, Doamne, pentru Pridvor, pentru cei prin care ne miluieşti!

Lasă un comentariu