Rugăciunea minţii este centrul Tradiţiei ortodoxe

Toţi vorbim despre Tradiţia ortodoxă, dar nu ne dăm seama exact ce este această Tradiție şi în ce constă ea. Spunea Părintele Ioannis Romanidis: „Există Tradiţia ortodoxă care se păstrează la noi până azi, dar nimeni nu înţelege exact în ce constă această Tradiţie şi care sunt criteriile ei”.„Pentru unii, Tradiţie poate să însemne, să zicem, anumite tradiţii liturgice, iconografice, muzicale, tradiţii în veșmintele clericilor, chiar şi bărbile!”.

Când însă abordăm Tradiţia în afara Cincizecimii şi în afara a tot ceea ce călăuzește la Cincizecime, ea nu mai rămâne decât o simplă superstiţie: „Din păcate, aici, în Grecia, cea mai mare problemă e că oamenii care sunt religioşi sunt religioşi într-un mod superstiţios, adică sunt sensibili la păstrarea Tradiţiei, fără însă a fi conştienţi ce înseamnă păstrarea Tradiţiei şi care este scopul ei”.

Cei mai mulţi dintre cei care vorbesc despre Tradiţie sunt doar nişte conservatori ai Tradiţiei, adică păzesc formele exterioare ale Tradiţiei, lăsând la o parte miezul lor adânc.

Tradiţia însă nu este un simplu studiu al trecutului, ci este metoda curăţirii, luminării şi îndumnezeirii. Acest lucru se predă şi se transmite din generaţie în generaţie. Spunea Părintele Ioannis Romanidis: „Sfântul Ioan Botezătorul este veriga de legătură între Vechiul şi Noul Testament, şi de aici se vede cum înţeleg Părinţii esenţa Tradiţiei. Tradiţie nu înseamnă să preluăm noi, pur şi simplu, niște vestigii arheologice ale trecutului şi să le dăm mai departe generaţiilor viitoare, ci este prin excelenţă această metodă a curăţirii, luminării şi îndumnezeirii, care se transmite de la o generaţie la alta şi constituie miezul Tradiţiei. Toate celelalte aspecte sunt la periferia Tradiţiei. Esenţa Tradiţiei înseamnă predarea acestei experienţe. Aşadar, Tradiţia aceasta este predată acum, de la Vechiul Testament la Noul Testament, prin Înaintemergătorul, şi dintr-odată Se arată Hristos, învăţând El Însuşi poporul prin cuvinte omeneşti, prin minuni și celelalte”.

„Tradiţia ortodoxă este o psihiatrie duhovnicească”

Parcursul omului de la curăţirea inimii și luminarea minţii la îndumnezeire este echivalentul treptelor de terapie duhovnicească a omului. De aceea, Tradiţia ortodoxă are un caracter pur terapeutic: „Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci și exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobândește atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire”.

După cum ştiinţa medicinii se transmite de la medici la studenţi, la fel şi ştiinţa medicinei duhovnicești se transmite de la stareți la ucenici, care devin astfel purtători ai aceleiaşi metodologii. Astfel se moștenește Tradiţia.

„Tradiţia ştiinţelor pozitive cuprinde scrierile, profesorii și elevii. Iar elevii sunt urmaşii profesorilor şi devin şi ei, la rândul lor, purtători ai acestei tradiții ştiinţifice – devin viitorii specialişti. Au şi ei, la rândul lor, elevi şi așa mai departe.

Acum, mă întreb, dacă Rugăciunea minţii este centrul Tradiţiei ortodoxe, atunci prin ce diferă Tradiţia ortodoxă de ştiinţele pozitive? De vreme ce există o tradiţie a ştiinţei medicale cu o anumită metodologie, mă întreb prin ce se deosebeşte metodologia tradiţiei patristice de metodologia ştiinţelor pozitive de astăzi? Prin absolut nimic. Nu văd nici cea mai mică diferenţă”.

Monahismul este un purtător al acestei Tradiţii: „Monahismul este purtătorul spiritualităţii ortodoxe. Este purtătorul Tradiţiei ortodoxe, numită și psihiatrie duhovnicească. Psihiatria duhovnicească înseamnă vindecarea energiei noetice a omului. După cum există o tradiţie în ştiinţa medicală a psihiatrilor, chirurgilor, microbiologilor, ca și în toate ştiinţele, la fel și în știința medicinii duhovnicești există o tradiţie cu o metodologie”.

„După ce-o să muriți, o să vă faceți bine!”

În Biserica Ortodoxă sunt oameni care păstrează vie această Tradiţie. Dacă această Tradiţie dispare, atunci Ortodoxia va cădea în uitare. Cu toate acestea, mulţi clerici ignoră această Tradiţie a tratamentului terapeutic şi se mulțumesc numai să facă rugăciuni. Spunea Părintele Ioannis Romanidis:

„Din câte văd, marea problemă, din punctul de vedere al metodologiei, e că Ortodoxia a căzut în mâinile unor oameni care n-au practicat metodologia ştiinţelor de astăzi, în nici o tradiţie experimentală, care nu văd nici o nevoie de-a ajunge la niște rezultate, şi sunt ca doctorii care te tratează cu vorbe şi cu promisiuni, fără să te aducă vreodată la vindecare.

Închipuiţi-vă numai cum ar fi să te duci acum la un doctor şi întrebi, într-un sat: «Aveţi doctori, aveţi spital, aveţi sală de operaţii?». Deci te doare dintele, și te duci la dentist şi, în loc să înceapă cu aparatele, îţi citeşte o rugăciune, să zicem, şi-ţi spune c-o să te faci bine pe lumea ailaltă.

Sau ai o criză de apendicită, fugi la doctor, te ia, te duce în sala de operaţii, te pune pe masă şi, în loc să-ţi facă injecţii, vine asistenta şi-ţi citeşte rugăciunea injecţiei. Şi vine şi doctorul şi-ţi citeşte rugăciunea operaţiei, şi apoi îţi spune: «Foarte bine, vă mulţumim că aţi venit pe la noi» etc., «Da’, dom’ doctor, mă doare…». «N-are nimica, după ce-o să muriți o să vă faceți bine…». Adică, orice-ai face e numai pentru viaţa cealaltă, din punctul de vedere al ştiinţei medicale. În halul ăsta am ajuns azi. Creştinii merg la biserică şi nici măcar preoţii nu mai ştiu ce-i aia curăţire şi luminare, deși vindecarea omului este curăţirea şi luminarea”.

Așa că, în multe cazuri din zilele noastre, conservarea anumitor elemente exterioare ale Tradiţiei este mai importantă decât moştenirea esenţei Tradiţiei: metoda curăţirii, luminării şi îndumnezeirii, prin intermediul Rugăciunii inimii.

Din „Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești,

după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis”,

de Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului, Ed. Doxologia, 2014

Traducere de Tatiana Petrache