Dumnezeul meu, de Care heruvimii şi toate adâncurile tremură, noianul cel necuprins al bunătăţii, Cel ce de-a pururea asculţi pe cei ce Te cheamă pe Tine cu inimă zdrobită, Cel ce ai făcut noaptea spre odihna şi mântuirea zidirii Tale, Cel ce m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să ajung sfârşitul zilei, Cel ce ai zis: „Mai înainte de a Mă chema pe Mine, de faţă sunt şi încă grăind tu”, vino şi acum, Stăpâne, la noi prin venirea Ta cea nevăzută, din sânurile cele părinteşti ale Născătorului Tău, de Care nu Te-ai despărţit niciodată, şi pleacă urechea Ta spre neputinţa noastră.
Doamne Dumnezeule, Cel ce izvorăsti milă şi bunătate, Cel ce de-a pururea mă chemi pe mine, care mă întorc mereu de la Tine, deşi Tu îmi faci bine, trimite întru mine, ticălosul, umilinţă. Și, precum ai arătat oarecând piatra cea din pustie, arată inima mea cea împietrită şi vârtoasă vărsând izvoare de lacrimi. Căci iată, Stăpâne, cu frică şi cu cutremur cad la Tine şi mă rog:
Doamne, Doamne, iartă-mi mie greşelile mele cele din toată ziua şi din toată viaţa mea, făcute din neştiinţă, cu ştiinţă sau cu gândul. Căci ştiu că multă este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, iubitorule de suflete, şi pentru aceasta am îndrăznit spre rugăciune. Nu am făcut nici măcar un ceas voia Ta, nici vreun bine, Doamne, deoarece toată voinţa omului, ca şi gândirea, este rea, toată e urâtă, toată e lumească. Dar cum poate lutul şi tina, sau ce e mai greu ca plumbul să zboare, să se suie la înălţimea cerului şi să înveţe de acolo ceva bun? Iată, Stăpâne, Ţie îmi arăt toată neputinţa mea. Curăţeşte-mă, miluieşte-mă, căci mă apropii de Tine singur osândindu-mă şi fără de răspuns. Ca un urât şi părăsit îmi plec grumazul înaintea Ta şi în pământ caut. Mă ruşinez şi mă îngrozesc să privesc cerul cu ochi spurcaţi.
Către Tine îmi plec genunchii inimii mele şi ai trupului meu, îmi înalţ mâinile cu lacrimi şi, cu suspinuri umilite, mă rog:
Doamne, Doamne, ajută-mi, şi de focul cel nestins mă izbăveşte, căci m-au făcut de râs dracii pe mine, ticălosul, năvălind asupra mea fără de ruşine. De aceea, Doamne, Doamne, grăbeşte, sârguieşte, ajută-mi, sprijineşte-mă şi mă învredniceşte să stau neosândit înaintea divanului Tău celui înfricoşat. Să nu biruiască păcatele mele cele mai multe decât nisipul mării, Preabunule şi îndelung-răbdătorule Stăpâne, adâncul iubirii Tale de oameni.
În noaptea aceasta, nălucirile neaşteptate ale dracilor, înfricoşările cele de noapte şi „lucrul ce umblă în întuneric” să nu cuprindă ticălosul meu suflet. Să nu aţipească, nici să adoarmă îngerul meu păzitor, iar noaptea să nu mi se arate ceva din cele spurcate ale zilei sau de după zi. Ci, Doamne, Doamne, cu lumina cea neapropiată şi atotputernică a Dumnezeirii Tale, strălucindu-mi-se mintea, şi netrupescul ochi cel treaz şi neadormit cu Tine, Dumnezeule, să vorbească.
Dăruieşte-mi mie odihna nopţii, ca să petrec ziua întru dragostea Dumnezeirii Tale celei negrăite, şi dă genelor mele somn uşor, pentru ca nici limba, unealta cântărilor de laudă, să nu rămână multă vreme moartă, nici zidirea Ta cea luminată să nu se liniştească. Şi mă scoală din somn la ceasurile potrivite cântărilor de laudă din miezul nopţii şi de dimineaţă, ca să Te slăvesc pe Tine, Lumina cea neapropiată, împreună cu Puterile cereşti şi cu îngerii Tăi.
Ascultă, Doamne, inima mea ce strigă, şi nu lua în seamă faptele mele rele, ci văzând chinul sufletului meu, grăbeşte de mă izbăveşte de faptele mele viclene. Şi nu-mi măsura mie după dreptate, nici nu voi să-mi răsplăteşti cu pedepse vrednice de cele săvârşite, ca să nu pier cu totul.
Auzi-mă, Doamne, pe mine, cel deznădăjduit, şi nu mă lăsa, rogu-mă, să fiu furat în somn de arătări necuvioase, pentru păcatele mele cele mai multe decât nisipul mării. Ci cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut de faptele cele necuvioase şi strâns ca în lanţuri, căci Tu ştii să dezlegi pe cei legaţi şi să tămâduieşti rănile cele nearătate, numai de Tine ştiute, Cunoscătorule al celor ascunse.
Tu, cel grabnic întru milă şi îngăduitor spre pedeapsă, arată-mi-Te mie, celui ce cumplit am căzut şi, cu milostivirea Ta, întinde-mi mie mâna şi scoate-mă din prăpastia fărădelegilor mele, că Tu singur eşti Dumnezeul nostru, „Cel ce nu Te bucuri de pierzarea păcătosului”, Cel ce nu Te întorci dinspre faţa care priveşte la Tine cu lacrimi.
Ascultă, Doamne, glasul robului Tău, care strig către Tine, arată-mi Lumina Ta ce s-a stins în mine. Trimite roua Sfântului Duh şi-mi dăruieşte puţin răgaz ca să mă ridic, eu, deznădăjduitul. Schimbă-mi, Doamne, plânsul în bucurie, rupe haina mea şi îmbracă-mă cu veselie.
Dă-mi mie să-mi isprăvesc lucrările de seară şi să dobândesc odihna de dimineaţă, ca cei aleşi ai Tăi, Doamne, de la care a fugit tristeţea şi suspinul, şi să mi se deschidă mie uşa împărăţiei Tale, pentru ca, intrând într-însa împreună cu cei ce se îndulcesc de Lumina feţei Tale, să dobândesc viaţa veşnică.
Aşa, Stăpâne Iisuse Hristoase, ajută-mi mie şi nu mă lăsa de acum înainte să-Ţi mai greşesc Ţie şi să urmez voii mele. Nu mă lăsa să pier pentru păcatele mele, ci milostiveşte-Te spre zidirea Ta, şi nu mă trece cu vederea, căci neputincios sunt, nu mă părăsi, că „la Tine am scăpat, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie”.
Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc, şi nu-mi este mie scăpare decât la Tine, Stăpâne Doamne. Mântuieşte-mă pentru îndurările tale şi „să se ruşineze toţi cei ce se scoală asupra mea şi caută sufletul meu ca să-l piardă”. Doamne Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de mine, păcătosul şi netrebnicul robul Tău, când chem numele Tău cel sfânt şi închinat, şi să nu mă lipseşti de nădejdea mea. Învredniceşte-mă să Te iubesc şi să mă tem de Tine din toată inima mea şi să fac întru toate voia Ta. Căci nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, puternic întru tărie şi bun întru milă, Care să ajute, să mângâie şi să mântuiască pe toţi cei ce nădăjduiesc întru numele Tău cel sfânt.
Aşa, Doamne, Doamne, Cel ce covârşeşti greşelile cele omeneşti şi acoperi mulţimile păcatelor, Cel ce „nu faci nouă după păcatele noastre, nici nu răsplăteşti după fărădelegile noastre”, învredniceşte-mă ca în toată noaptea şi ziua şi cât voi răsufla eu, cel vrednic de toată munca, fiind vinovat de toate păcatele, să am în inima mea de-a pururea neuitate şi taina cea înfricoşată a morţii, şi urgia şi mânia Ta cea de nesuferit faţă de noi, păcătoşii, şi hotărârea Ta cea straşnică şi dreaptă, care cu dreptate mă va trimite în focul gheenei, ca şi cum aş sta gol şi descoperit înaintea înfricoşătorului Tău divan şi aş aştepta hotărârea dată acolo. Aşa încât, cu frica acelora pătrunzându-mi trupul şi curăţindu-mi mintea, sufletul şi inima, să Te aflu milostiv pe Tine în ceasul morţii şi al Judecăţii, când se vor sparge oglinzile trupului.
Pentru bunătatea Ta cea mai presus de fire şi mijlocirile Maicii Tale, Preacurata Născătoare de Dumnezeu, care, după Tine, este nădejdea mea, şi ale tuturor preadumnezeieştilor Tăi îngeri şi arhangheli şi pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi. Amin.
Din „Cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei”, Editura Anastasia, 1996
