Nu te speria, sunt eu, cel de demult,
Care s-a depărtat și s-a întors
Acasă, nevăzut, încă un timp.
Pisica m-a simițit, de la-nceput,
Cum rătăceam prin aer, căutând
Să mă deprind a fi fără contur.
Dar nu m-am domolit decât atunci
Când ea, recunoscându-mă, a prins
Să-și toarcă liniștirea între lumi.
Iar tu te ștergi la ochi și te ridici
Să mângâi unduirea ca de vânt,
Cu care te cuprind ca din alt ev.
Monica Pillat
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!