Ne vorbește Maica Siluana Vlad
Unele răni ale copilăriei nu au fost făcute prin lovituri, ci prin nesiguranță: o casă în care dispoziția adulților se schimba fără veste, iubirea trebuia câștigată, iar copilul învăța să citească fiecare privire ca să se apere.
Copilul crește, dar alarma rămâne aprinsă. Adultul poate auzi respingere într-un răspuns întârziat, critică într-o observație obișnuită și abandon într-o simplă distanță. Se teme de liniște, verifică iubirea celuilalt și, uneori, pleacă primul ca să nu mai fie părăsit.
Rana veche poate alege în locul lui: îl apropie de persoane reci fiindcă răceala îi este cunoscută, îl face să respingă blândețea fiindcă nu știe să aibă încredere în ea și îl convinge că trebuie să merite orice fărâmă de iubire.
Vindecarea nu începe prin condamnarea nesfârșită a părinților, dar nici prin negarea răului. Iertarea nu transformă umilința în lucru bun. Înseamnă refuzul de a lăsa trecutul să conducă fiecare relație prezentă. Acest drum poate cere rugăciune, Spovedanie, duhovnic și terapie.
Hristos nu îi cere adultului să disprețuiască acel copil speriat dinăuntru. Îl cheamă să-l aducă la lumină. Trecutul poate explica frica, dar nu trebuie să-i păstreze pentru totdeauna dreptul de a hotărî viitorul.