Răsfrângeri

Te-am așteptat, până la capăt,

Nădăjduind că ai răspunsuri

La întrebări și la neliniști,

Ce nu își au pe lume leacul.

Și, deodată, ești cu mine:

Mă iei acasă, de pe drumuri,

O potolire nesfârșită

Mă limpezește și m-adună,

Până devin ca niciodată.

Tu mă privești, pierdut în gânduri,

Și-ntr-un târziu, cutezi a-mi spune:

„Dă-mi, de te-nduri, adăpostire,

Îmbracă-mă în straie calde

Și ia-mă-n braţe. Eu sunt Pruncul

Care-a murit și-acum învie”.

Monica Pillat

Din volumul „Chilia fără ziduri”, în curs de apariție la Editura „Spandugino”