Logo

Rândunelele și spaimele oamenilor

Data Publicării

Nu atunci s-a prăbușit firma, când a fost preluată și celălalt acționar și-a vândut acțiunile.

Fabrica aia s-a prăbușit într-o dimineață de mai. Pe betonul fierbinte agonizau, uscându-se de vii, puii de rândunică, între resturile cuiburilor distruse. Așa se primise ordin de sus. Și n-a fost nimeni care să spună nu. N-a fost nimeni.

Ea a venit acasă bolnavă, cu fălcile încleștate de oroare, e lege la români, să nu strici cuibul de rândunică vreodată, că nu tu ai ales să vină la tine, rândunica te-a ales și Domnul a îngăduit minunea, două zile n-a vorbit de supărare și-am tăcut și eu, știind că sfârșitul nu e departe. Când reduci totul la cifre, ecuații economice și nu mai privești norii, sfârșitul nu e departe.

M-am întâlnit de Ispas cu directorul spitalului din Năsăud. Îi zâmbeau ochii, stați liniștit, părinte, nimeni nu se va atinge de rândunicile de sub streașina clădirii cu oftaturi. Ne fac necazuri, știți, mașinile. Dar suntem acolo să rezolvăm necazuri, nu?

Și ieri, deodată, pe Whatsapp, o creștină din munți, părinte, trebuie să mă sfătuiți, sunt speriată, m-au anunțat că-mi aduc sticla la ferestrele de la anexe și, când mă uit, acolo își făcuseră cuib niște rândunici, mâine dimineață vin meseriașii să monteze sticla și sunt speriată, ce să fac?

I-am spus de fabrica aia. Și-a amintit. De-o viață lucrezi la casa aia, erai de vârsta fetiței tale când v-ați apucat de ea, o să vină curând și toamna și rândunelele vor pleca, ai răbdare cu ele cum a avut Dumnezeu răbdare cu casa voastră. Că Domnul ne montează, nevăzut, sticla la fereastră și tabla de pe acoperiș. În mâinile Lui sunt cheile vieții noastre.

Apoi tăcere. Inima mea ghemuită, tremurând, n-aveți decât să zâmbiți, eu iau foarte în serios lucrurile astea mici, rândunelele și spaimele oamenilor, culoarea cerului când mă trezesc și urma vulturului pe cer, tot ce vedem sunt guri de rai prin care respiră Duhul Domnului.

ȘI apoi, deodată, mesajul.

Așa o să fac, părinte. Așa o să fac!

Va fi bine. Totuși, va fi bine pe pământ.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu